Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Răsturnare de situație în cazul româncei care a murit de Crăciun, în Italia. Poliția bănuiește o mână criminală
WhatsApp
Poliția din Italia anunță că există un suspect în ancheta morții româncei de 50 de ani care și-a pierdut viața într-un incendiu în ziua de Crăciun. Inițial, s-a bănuit că Maria s-a asfixiat accidental. Sâmbătă va avea loc autopsia pentru a fi clarificată cauza morții.
Tuța Căldărar, românca moartă de Crăciun în Italia (Sursa foto: suedtirolnews.it)

Autoritățile din Italia au anunțat că există un suspect în ancheta deschisă de procuratură, în cazul morții tragice o româncei în vârstă de 50 de ani, care a pierit în dimineața de Crăciun, într-un incendiu care a cuprins cabana construită sub pod, în Ponte Adige, la periferia orașului Bolzano.

Soba cu care încerca să se încălzească a luat foc, potrivit primelor verificări ale pompierilor.

Suspectul este un macedonean


Suspectul în acest caz de omucidere din culpă este un bărbat de 50 de ani de origine macedoneană, care ar fi construit baraca încălzită cu o sobă cu gaz, de la care ar fi pornit flăcările, potrivit publicației Alto Adige.


Victima, cunoscută în oraș nu doar de serviciile sociale care îi oferiseră găzduire într-o instituție, ci și de mulți cetățeni, trăia de un deceniu cerșind în fața parcării subterane a spitalului San Maurizio. Tuta Căldăraru dormea de ceva timp sub pod, împreună cu alte patru persoane aflate în aceeași situație.

Autopsia, care va fi efectuată sâmbătă, va clarifica dacă femeia a murit din cauza intoxicației cu fum, așa cum s-a speculat la început, după ce necropsia, efectuată pe corpul victimei, nu a găsit semne de violență.

Tuta Căldărar trimitea bani în țară


Potrivit sursei citate, Tuta Căldărar se mutase la Ponte Adige pentru că nu se mai simțea în siguranță locuind în spatele Teatrului Municipal, unde îi fuseseră furate păturile de dormit. A fost găzduită de macedoneanul care își construise baraca folosind structura podului drept acoperiș și câteva plăci de placaj drept "pereți".

Fabio Carreri, prietenul româncei, spune că femeia i-a mărturisit că macedoneanul se purta destul de bine cu ea.

"Am întrebat-o de ce nu se duce la Caritas, oferindu-mă să o ajut să ceară informații, dar ea nu a vrut", spune Carreri.

Cei doi s-au întâlnit în urmă cu zece ani, la intrarea în parcarea subterană a spitalului San Maurizio, unde femeia își petrecea zilele cerșind.

"În acești ani, am fost de multe ori la spital și de fiecare dată când o găseam acolo îi lăsam întotdeauna ceva. Îmi povestea despre bolile ei și despre locurile (teatrul) în care dormea și întotdeauna, și subliniez întotdeauna, avea urări de bine: orice lucru bun pentru mine, pentru soția mea, pentru familia mea, continuând cu urările ei de bine până când dispăream în garaj pentru a recupera mașina", mai spune bărbatul.

Carreri i-a dat o pătură. Femeia mai primise haine și de la unii medici din spital. Banii pe care îi strângea cerșind spunea că îi trimite în România, unde locuiește o parte din familia ei.

Cunoscută de toată lumea sub numele de 'Maria', Tuta Caldarar se plimba adesea prin centrul orașului, mai ales în timpul târgurilor de Crăciun.

"Cu tot binele pe care mi l-a urat, nu pot decât să mi-o amintesc cu afecțiune", continuă prietenul româncei.

Una din Asociațiile de solidaritate din Bolzano, care a ajutat-o pe româncă, își exprimă, la rândul său, regretul profund pentru moartea tragică a 'Mariei', care s-a produs la 'marginile orașului', unde, spun ei, românca trăia "o anumită siguranță de a nu fi văzută sau evacuată".

 

----------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri: 

-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG 

-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel