Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Răsturnare de situație în cazul atacatorului premierului Slovaciei. Nu a acționat singur 
WhatsApp
Cel care a încercat să-i ia viața premierului Slovaciei, Robert Fico, se pare că nu a acționat singur.

Un element care sugerează implicarea şi a altor persoane este ştergerea la două ore după tentativa de asasinat a tuturor mesajelor folosite pe mesageriile de internet. Nu este clar cine le-a şters, fiind exclus ca el să fi făcut acest lucru, având în vedere că deja era arestat, şi cel mai probabil nici soţia sa, a explicat ministrul de Interne al Slovaciei. 

Atacatorul lui Robert Fico, radicalizat de ceea ce se prezenta la televizor 



Acesta din urmă a confirmat că suspectul era ostil politicii lui Fico, un premier social-democrat, dar apropiat de premierul conservator ungar Viktor Orban. De îndată ce a preluat conducerea guvernului în octombrie 2023, Robert Fico a sistat ajutorul militar pentru Ucraina şi a cerut negocieri de pace între aceasta şi Rusia.

Potrivit guvernului de la Bratislava, suspectul s-a radicalizat după ce aliatul lui Fico, Peter Pellegrini, a câştigat alegerile prezidenţiale luna trecută şi el a spus în faţa anchetatorilor că era nemulţumit de reformele iniţiate de noul guvern în parchetul anticorupţie şi presa publică, reforme criticate de opoziţia progresistă şi de Comisia Europeană. Robert Fico a cerut desfiinţarea procuraturii anticorupţie şi a televiziunii publice, pe care le-a acuzat de partizanat politic împotriva lui şi în favoarea opoziţiei liberale.

Fico nu mai este în pericol imediat, dar rămâne în stare gravă şi încă nu poate fi transferat la un spital din capitala Bratislava, fiind în continuare îngrijit la spitalul din Banska Bystrica, a declarat duminică mai devreme vicepremierul Robert Kalinak.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel