Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rareș Bogdan, despre „afacerea sparanghel”: „E țeapă! O să plec în Germania!”
WhatsApp
Rareș Bogdan reacționează după ce mii de români au plecat în Germania, în contextul stării de urgență, la cules de sparanghel.

Europarlamentarul acuză atât Taromul că nu i-a dus pe români, dar și contractele semnate de aceștia. Rareș Bogdan spune că românii plecați sunt plătiți cu mai puțini bani și va pleca în Germania pentru verificări.

Acesta a precizat că românii au plătit câte 280 de euro pe bilete de avion, în timp ce aeronavele Tarom se află la sol.

„În stare de urgență niciun cetățean român nu poate părăsi țara fără condiții speciale. Noi vorbim de mii de oameni care au plecat", amintește Rareș Bogdan.

„Mi se pare inadmisibil ca compania Tarom să primească ajutor de la Guvern, dar să nu își folosească avioanele pentru ducerea acestor oameni, dacă tot li s-a permis plecarea”, mai spune Rareș Bogdan. Acesta a amintit că 32 de avioane Tarom, din care 28 funcționale, sunt consemnate la sol pe Otopeni.

 

Rareș Bogdan: „Aștept să se deschidă granițele pentru a putea pleca în Germania”

 

„Sigur că în situații normale libera circulație în Europa e un drept stabilit tuturor cetățenilor și nu poate fi contestat. Dar nu vorbim de o situație normală ci de stare de urgență", precizează Rareș Bogdan care a anunțat că a solicitat răspunsuri.

„Aștept să se deschidă granițele pentru a putea pleca în Germania pentru a verifica personal cum se desfășoară munca acestor oameni și în ce condiții stau. Li se dau mai puțini bani decât ce au semnat. Deci au semnat contracte fictive. Au fost contractați cu o anumită sumă, dar primesc sume mult mai mici. (...) Nu li se permite accesarea propriilor acte, ceea ce e un abuz incalificabil. Le e încălcat dreptul. Li se cere 400 de euro pe a primi înapoi acele acte", a conchis Rareș Bogdan, la România TV.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel