Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rădulescu, după rezultatele de la alegeri: "Medicii să dea banii înapoi, profesorii să meargă la fructe"
WhatsApp
Deputatul PSD, Cătălin Rădulescu, a avut o reacţie explozivă, la Digi24, dupădupă rezultatul slab obţinut de partid la alegeri, dar şi după aflarea sentinţei lui Liviu Dragnea.
Cătălin Rădulescu

Deputatul a fost întrebat dacă PSD-ALDE se va retrage de la guvenrare, în condiţiile în care acesta a acuzat cetăţenii că au ieşit la vot din "ură pentru Dragnea".

"Am zis că s-a generat un val de ură împşotriva preşedintelui Dragnea. pe acest val de ură s-a votat împotriva PSD. Dacă credeţi că toate măsurile pe care le-am luat noi, PSD-ul, în decursul acestor doi ani de zile şi pentru fermieri, şi pentru pensionari, şi pentru profesori, şi pentru medici şi pentru toţi, dacă măsurile noastre nu au fost bune, atunci toţi oamenii ăştia ar trebui să refuze măsurile noastre şi să meargă pe măsurile propuse de PNL şi USR.

Eu îi rog pe medicii care au primit de patru ori salariul să-l dea înapoi sau să plece din ţară cum plecau până acum din cauza salariului, profesorii să meargă să muncească la fructe pentru că înseamnă că nu au fost mulţumiţi de măpririle salariale, pensionarii la fel, să voteze USR, fermierii să dea înapoi subvenţia la USR pentru că oricum o să li se ia înapoi şi hai să vedem cum o să trăiască cu aceste partide. Dacă o să le placă ce măsuri o să le propună PNL şi USR, să stea cu ei, nu e niciun fel de problemă.

 

Cătălin Rădulescu, despre condamnarea lui Liviu Dragnea: "sistemul paralel nenorocit"

 

Cătălin Rădulescu s-a declarat şocat şi susţine că a fost implicarea "sistemului paralel nenorocit".

"Încercăm să trecem peste şocul ăsta care e o chestie care ne-a afectat pe toţi. Nu ne aşteptam. (...) Este o execuţie clară a preşedintelui, aşa cum s-a întâmplat cu Adrian Năstase. Mesajul preşedintelui ţării a fost transmis clar, că hoţii trebuie să intre în puşcărie, s-a văzut cum se fac execuţiile în România. S-a dorit să se întoarcă în anii '50. Aşa a vrut şi sistemul paralel nenorocit, în care a funcţionat 5-6 de zile şi preşedintele Iohannis", a declarat Rădulescu, la Digi24.

 

Cătălin Rădulescu: "S-a ieşit la vot din ură pentru Dragnea"

 

Cât despre rezultatul alegerilor, deputatul PSD susţine că a fost "o ură generală împotriva lui Dragnea şi de aia s-a mers la vot".

"Pentru că a fost o ură generală împotriva preşedintelui Dragnea pe care s-a mers la vot. Pe de altă parte, PSD a greşit ca să accepte să fie referendum împreună cu alegerile europarlamentare. Trebuia să fie numai alegeri europarlamentare şi atunci PSD sigur câştiga.Pe această ură generată de această chestiune, lumea a ieşit la vot împotriva lui Dragnea, că aşa au gândit ei că trebuie să iasă. Şi pe acest referendum generat de securistul Iohannis", a mai spus Cătălin Rădulescu, la Digi24.

Judecătorii ÎCCJ au decis condamnarea lui Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Europarlamentare 2019 Vezi toate articolele
pixel