Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Proteste la BEC. Susținătorii Dianei Șoșoacă au ajuns în fața Biroului Electoral Central 
WhatsApp
Sunt proteste la sediul Biroului Electoral Central, duminică seară. 

Publicitate

Aproximativ 50 de protestatari s-au adunat la sediul Biroului Electoral Central. Aceștia scandează împotriva CCR, nemulțumiți de decizia judecătorilor de invalidare a candidaturii pentru Diana Șoșoacă. 

Duminică seară se așteaptă o nouă decizie, după ce Diana Șoșoacă a depus din nou dosarul de candidatură. Șoșoacă a depus dosarul sâmbătă seară, la ora 23:50, cu doar 10 minute înainte de expirarea termenului legal de depunere a candidaturilor. Șansele de reintrare în lupta pentru Cotroceni ale Dianei Șoșoacă sunt însă destul de scăzute, conform experților.

Chiar dacă Biroul Electoral Central ar aproba dosarul de candidatură al candidatei SOS România, la final situația ar putea ajunge în același punct: CCR ar urma să-i invalideze candidatura, pentru că situația nu s-a schimbat în privința candidatului, în ciuda mesajelor publice de dezaprobare pentru o asemenea decizie. 

Protestul a început în Piața Constituției, iar pe parcursul zilei, susținătorii Dianei Șoșoacă s-au deplasat prin oraș, pentru ca după amiază să ajungă la sediul Biroului Electoral Central. În această seară este așteptată o nouă decizie. 

Protestul SOS România

 

Protestul SOS România a fost anunțat de dimineață și s-a răspândit pe grupurile de socializare. Iată mesajul de chemare la protest, scris de un fan înfocat al Dianei Șoșoacă: 

"Protest în Piața Constituției azi, incepând cu ora 8,,30 împotriva deciziei definitive a Curții Constituționale a României, care încalcă FLAGRANT constituția României, prin eliminarea dreptului unui cetățean român să candideze la prezidențiale. Dacă veți permite acest abuz, să nu vă mai mirați de cele care urmează să vină peste noi, după alegeri! Nici un alt candidat nu se ridică la înălțimea d-nei Diana Șoșoacă, din toate punctele de vedere.Suntem în situația în care ni se refuză dreptul de a alege candidatul favorit, având de ales dintr-un meniu prestabilit. Ni se oferă posibilitatea de a alege între ciumă sau holeră, lepră sau tifos. Haideți să ne facem vocea și voința auzită în stradă și nu pe rețele de socializare! Haideți să susținem UNICUL OM care MERITĂ și TREBUIE să devină președintele României! Doar DIANA ESTE PREȘEDINTELE MEU!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel