Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Protest uriaș în Capitală. Iohannis anunță că îi primește la discuții pe profesori - VIDEO
WhatsApp
Președintele Klaus Iohannis îi primește la discuții, marți, pe sindicaliștii din Educație. Peste 20.000 de profesori protestează în București. 
Imagine din timpul protestului profesorilor (Sursa foto: Agerpres)

Preşedintele Klaus Iohannis îi va primi la discuţii, marţi, pe sindicaliştii din educaţie, potrivit Administraţiei Prezidenţiale. "Domnul preşedinte îi va primi la discuţii", a arătat Administraţia Prezidenţială.

Greva din Educaţie continuă în condiţiile în care autorităţile nu au acceptat solicitările sindicaliştilor de creştere a salariilor cu aproximativ 20%, au anunţat marţi, în Piaţa Victoriei, liderii de sindicat, după întâlnirea cu reprezentanţii Guvernului.

"Am solicitat suplimentar o întâlnire a birourilor celor trei federaţii cu domnul preşedinte Klaus Iohannis, pentru că repetăm: este obligaţia domniei sale să intervină într-un moment cheie, într-un moment critic şi să medieze în acest conflict care a izbucnit între salariaţii din învăţământ şi Guvernul României. Astăzi înaintăm adresa respectivă, aşteptăm răspunsuri. Mâine (marţi n.r.), după ora 16:30, suntem dispuşi să ne întâlnim unde doreşte preşedintele pentru a rezolva această problemă", a precizat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", Marius Nistor.

Liderii sindicatelor din educaţie au propus luni ministrului Muncii o nouă variantă de majorare salarială până la finele anului, prin care coeficientul de ierarhizare 1 să fie multiplicat cu 3.000 de lei, cât este salariul minim pe economie, şi au transmis că aşteaptă cât mai repede "un semnal din partea Guvernului".

"Am repetat şi astăzi ceea ce noi am cerut şi anume găsirea unei soluţii în aşa fel încât să se acorde o majorare salarială până la finalul anului şi cel mai important lucru să ni se garanteze printr-un act normativ că în legea salarizării profesorul debutant va avea salariul cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie şi, ca variantă legată de creşterea salariului până la finalul anului, le-am propus să se aplice articolul 12 din Legea 153. Mai concret, coeficient de ierarhizare 1 să fie multiplicat cu 3.000 lei cât este salariul minim pe economie şi nu cu 2.500 cât este acum. A rămas ca ministrul Muncii să prezinte prim ministrului sau celor din coaliţie această propunere şi să o analizeze, dar deocamdată nu avem nimic concret. Aşteptăm cât mai repede din partea Guvernului un semnal. Decizia se ia în coaliţie. A rămas ca ministrul Muncii să prezinte în coaliţie cele pe care le-am discutat astăzi şi să vină cât mai repede cu un răspuns", a declarat, luni, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, la finalul discuţiilor de la Ministerul Muncii.

VIDEO

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel