Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
PROTEST în fața Ministerului Agriculturii. A fost semnată și o PETIȚIE
WhatsApp
Apicultori şi membri ai grupurilor preocupate de sănătatea mediului vor fi prezenţi marţi în faţa Ministerului Agriculturii pentru a înmâna petiţia semnată de peste 3.000 de români care vor adoptarea unei modalităţi corecte, fundamentată ştiinţific, de evaluare a toxicităţii pesticidelor faţă de insectele polenizatoare, printre care se află şi albinele.
foto ilustrativ

Potrivit unui comunicat al ROMAPIS-Federaţia Asociaţiilor Apicole din România, în aceste zile apicultorii din toată Europa vor demonstra în aceste zile în faţa Ministerelor Agriculturii cerând aplicarea de standarde europene de protejare a albinelor împotriva pesticidelor în votul ce va avea loc pe 20 mai, chiar de Ziua Mondială a Albinei.

"Cetăţenii Uniunii Europene se tem că statele membre vor anula interdicţia folosirii insecticidelor din clasa neonicotinoidelor deschizând porţile unor noi pesticide periculoase pentru albine", spune Mircea Ciocan, preşedinte ROMAPIS, în comunicat.

Acţiunea se circumscrie unei serii de evenimente similare care vor avea loc şi în alte capitale europene în data de 9 mai: Berlin, Dublin, Haga, Londra, Paris, Riga, Roma şi Sofia.

Petiție pentru adoptarea unei modalități de evaluare a toxicității



Potrivit sursei citate, votul este aşteptat să se dea pe 20 mai, la Bruxelles, în Comisia Permanentă pentru Plante, Animale, Alimente şi Furaje. Statele membre vor vota pentru ridicarea la un nou nivel a standardelor de testare a tuturor pesticidelor conform Ghidului Albinei, document elaborat de EFSA - Autoritatea Europeană Pentru Siguranţa Alimentară în anul 2013 dar neadoptat încă la nivelul întregii Uniuni Europene. Petiţia online a fost semnată în afară de români şi de 230.000 de alţi cetăţeni europeni (https://actions.sumofus.org/a/salvati-albinele).

"Cetăţenii şi apicultorii sunt îngrijoraţi în aceste zile, dând glas preocupărilor pentru soarta polenizatorilor, care se aud de la Riga la Berlin şi de la Roma la Bucureşti. Albinele Europei sunt decimate de pesticide toxice dar pe 20 mai, chiar de Ziua Albinei, guvernele europene au şansa să voteze documentul cunoscut sub numele de Ghidul Albinei care stabileşte noi standarde, cu bază ştiinţifică garantată de EFSA pentru evaluarea pesticidelor", declară Rebecca Falcon, managerul campaniei din partea organizaţiei SumOfUs.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel