Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Proiect: Toți românii vor completa o declarație de avere
WhatsApp
Coaliția de guvernare analizează introducerea unei declarații de avere pe care să o completeze fiecare român. Astfel, statul ar avea în evidență toate veniturile și bunurile cetățenilor săi.
Un bărbat a lăsat familiei moștenire doar 50 de lire sterline din averea de 500.000

Discuția vine în contextul în care social-democrații au propus inclusiv o taxă pe lux, aplicată celor care au bunuri precum vile, iahturi și mașini scumpe.

Una dintre ideile avansate în cadrul discuțiilor dintre social-democrați și liberali se referă la modul în care vor fi susținute creșterile de pensii, salarii și alocații, printr-o mai bună colectare de taxe. Așa s-a ajuns la o declarație de avere aplicată tuturor.

Premierul, întrebat de reporterii Știrile PRO TV dacă ar putea fi introdusă o astfel de declarație de avere pentru fiecare gospodărie, Ciucă a răspuns: „Sunt foarte multe idei și propuneri de soluții care se dezbat și se analizează și, sigur, e una dintre ele, nu s-a luat o decizie”.

 

Liberalii nu vor să renunțe la cota unică

 

O astfel de măsură nu ar fi luată în calcul pentru anul următor. Sistemul informatic al Fiscului nu este pregătit pentru a prelua o asemenea cantitate de date, iar angajații săi ar fi insuficienți pentru a le gestiona.

Andreea Gheorghe, specialist fiscal: ”Este foarte complicat să impui o astfel de declarație tuturor românilor, în condițiile în care nu suntem o țară digitalizată. În România nu suntem obișnuiți să completăm declarații în fiecare an - veniturile din salarii se declară de către angajator”.

Social-democrații propuseseră impozitarea progresivă a veniturilor, care-i avantaja pe cei cu cu salarii mici, dar lua din banii celor cu încasări mari. Însă liberalii nu au fost de acord cu renunțarea la cota unică de 10%.

PSD a propus taxa pe lux, pentru limuzine, vile spațioase și iahturi. În cazul proprietăților, de exemplu, erau suprataxate cele mai mari de 120 de metri pătrați, iar la mașini, ar fi fost un prag de 50.000 de euro. Însă pentru niciuna dintre variante nu s-a ajuns la un consens.

 

Cum suprataxează alte țări averile

 

Nu este prima dată când social-democrații vin cu astfel de inițiative. În 2017, PSD propunea globalizarea veniturilor pe gospodărie, care ar fi presupus ca toți românii să-și completeze declarațiile fiscale, cu ajutorul unor consultanți. Ideea a rămas pe hârtie pentru că ”nu a fost voință politică”.

În prezent, câteva state din Europa au o suprataxare a averilor.
Franța practică o taxare pe avere, cu praguri, până la limita de 1,5%.

Norvegia are un impozit de 0,85% în cazul averilor peste un anumit prag, iar în Spania taxa poate ajunge până la 3,75%. Și în Belgia a fost introdusă recent o taxă pe acțiuni.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel