Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Prins la frontiera României, la volanul unei mașini fără drept de circulație. Șoferul venea din Germania
WhatsApp
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși efectuează cercetări în privința unui bărbat cu cetățenie română și moldoveană care a fost depistat conducând un autoturism ce nu avea drept de circulație pe drumurile publice din România .
masina_fara_drep_de_circulatie_romania

Zilele trecute, pe timpul desfășurării unei misiuni specifice de supraveghere și control, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși a oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Drânceni, un autoturism marca Volvo XC60, înmatriculat în Germania.

La volan se afla un bărbat cu dublă cetățenie română și moldoveană, în vârstă de 48 de ani. La controlul de frontieră, în urma verificării documentelor prezentate la control pentru autoturismul în cauză, polițiștii de frontieră au constatat că acesta are atribuite numere de înmatriculare de garaj (cu valabilitate doar pe teritoriul Germaniei).

Cu privire la cele constatate, șoferul a declarat că a achiziționat autoturismul din Germania, în urmă cu câteva zile și că nu avea cunoștință despre faptul cã aceasta nu are drept de circulație pe drumurile publice din România. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulație în România, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel