Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Primarul din Sfântu Gheorghe şi edilul din Târgu Secuiesc refuză să arboreze steagul României de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni
WhatsApp

Prefectura Covasna a amendat doi primari, cu 5000 de lei fiecare, după ce acești au refuzat să arboreze drapelul României. Amenzile sunt plătite din taxele și impozitele tuturor cetățenilor.

După primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antaș Arpad, și edilul municipiului Târgu Secuiesc, Bokor Tibor, a refuzat să arbore şi drapelul României, alături de steagurile roşu-alb-verde, ale Ungariei, arborate în cinstea Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.

"Ca urmare a nearborării, în data de 14 martie 2018, a Drapelului României, alături de Drapelul Ungariei, drapel arborat în mai multe locuri din centrul municipiului Târgu Secuiesc, încălcându-se, astfel, prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, respectiv de arborare a Drapelului României împreună cu Drapelul Ungariei, Primarul municipiului Târgu Secuiesc a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 5.000 lei. Sancţiunea a fost aplicată în temeiul art. 24 alin(1) lit.g din H.G. nr.1157/2001", se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Covasna, citat de Agerpres.

Primarul Aroad  a declarat că a decorat centrul oraşului cu "panglici de culori naţionale ungureşti, piaţa Libertăţii cu drapel naţional unguresc, iar câteva străzi cu cocarde roşu-alb-verde", niciunul nefiind drapelul Ungariei.

Foto- B1

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel