Conform datelor puse la dispoziție de Autoritatea Electorală Permanentă, în străinătate au votat puțin peste 200 000 de români. Urnele nu s-au închis peste tot în lume, mai rămânând de votat în zona Americii de Nord, însă numărul de voturi nu poate crește spectaculos.
Până la ora 23:00, au votat un total de 213 000 de români din străinătate. Din acest total, peste 56 000 vin din Republica Moldova. Așadar, votul din diaspora real este de puțin peste 150 000 de voturi. Așteptările erau în jurul a 400 000 de voturi.
Iată câteva dintre țările cu cel mai mare număr de români și numărul total de voturi exprimat:
Republica Moldova - 56 713 voturi.
Marea Britanie - 30 283 de voturi
Germania - 25 392 de voturi
Italia - 24 528 de voturi
Spania - 20 560 de voturi
Franța - 9440 de voturi
De departe, cea mai mare dezamăgire privitoare la numărul de votanți a fost în Italia, acolo unde oficial locuiesc 1.2 milioane de români și au votat aproximativ 24 000 dintre aceștia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News