Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ponta, ABANDONAT în campanie. Un candidat la alegerile europarlamentare a trecut la PSD
WhatsApp
Purtătorul de cuvânt al Pro România Dâmbovița, Cătălin Olteanu, aflat pe lista de candidați la alegerile europarlamentare din 26 mai, a demisionat din partidul condus de Victor Ponta, anunță Antena 3.

Potrivit sursei citate, Cătălin Olteanu s-a alăturat PSD Dâmbovița. Acesta era candidat pe lista partidului la europarlamentare pe locul 24. 

„Organizația PSD Dâmbovița anunță că începând de astăzi, 16.05.2019, domnul Cătălin Olteanu a părăsit Pro România, partidul condus de Victor Ponta, pentru a se alătura echipei PSD Dâmbovița.

Decizia domnului Olteanu vine în contextul în care acesta nu se mai regăsea în modelul de politică practicat de Pro România, o politică bazată mai degrabă pe atacuri la persoană și mai puțin pe soluții reale pentru România în Uniunea Europeană.

Domnul Olteanu va participa alături de noi la campania electorală și va fi prezent în aceste zile în județ pentru a promova măsurile reale propuse de PSD, măsuri în care crede și care definesc, în opinia domniei sale, cel mai bine parcursul european al României.

Venirea domnului Olteanu alături de noi confirmă pe deplin faptul că Partidul Social Democrat este singura formațiune politică din România care poate să ofere României o voce mai puternică în Uniunea Europeană.

La venirea sa în PSD Dâmbovița, domnul Olteanu a declarat: "Am intrat în politică pentru că doresc să schimb în bine viața românilor, am intrat în politică din patriotism și pentru că întotdeauna am știut că România merită mai mult în Uniunea Europeană. Am descoperit că, din nefericire, platforma Pro România nu este un loc în care să duc la îndeplinire aceste obiective. De aceea, mă alătur, astăzi, organizației PSD Dâmbovița. Am descoperit aici tipul de mentalitate pe care îl caut în politică și o echipă de oameni puternici și uniți care vor să pună umărul la destinul României în Uniunea Europeană”, a transmis PSD Dâmbovița.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Europarlamentare 2019 Vezi toate articolele
pixel