Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Polițistul erou din Spania face înconjurul lumii: Aflat în timpul programului, a salvat viața unui copilaș care se sufoca cu mâncare
WhatsApp
Un agent al Poliției Naționale, aflat în afara serviciului, a fost erou pentru un copil, pe care l-a salvat de la moarte: micuțul de aproape doi ani se sufoca cu mâncarea pe care tocmai o înghițise. 
Spania. Un polițist, aflat în afara programului, a salvat viața unui copilaș care se sufoca cu mâncare.

Evenimentele s-au petrecut, miercuri, în jurul orei 21:00, când agentul, care era în afara serviciului își plimba câinele. La un moment, într-o casă din apropierea, auzit țipetele unei femei care spunea că cineva s-a „înecat”.

În acel moment, polițistul a văzut-o pe femeie cu fiul ei cel mic în brațe. Băiețelul nu răspundea la stimuli și era inconștient. Confruntat cu această situație, agentul s-a îndreptat în grabă către femeie și a văzut minorul care avea fața și buzele mov, relatează mallorcadiario.com.

L-a luat în brațe și l-a așezat cu fața în jos pe antebraț, sprijinindu-i capul. Apoi a început să lovească băiețelul pe spate, efectuând manevra „Heimlich”. În acel moment, hrana rămasă în gâtul minorului a ieșit, iar copilul a început să plângă și să-și recapete respirația, precum și culoarea natural a feței.  

Agentul a stat alături de minor și de mama acestuia, verificând dacă copilul este în stare bună și răspunde la toți stimulii, că respiră perfect și că nu există obstrucție la nivelul căilor respiratorii.

Un alt polițist din Italia, aflat în timpul liber, a arestat un român, implicat într-o bătaie violentă.

Italia. Un român, implicat într-o bătaie violentă, arestat de un polițist, aflat în timpul liber

 

Un român în vârstă de 24 de ani a fost arestat de către carabinieri, după ce a fost implicat într-o dispută violentă în fața unui bar din Passo Corese.

În fața unui bar din Passo Corese izbucnise o încăierare între opt persoane. Un agent al poliției de stat, care se afla în timpul liber, a informat Centrul Operațional al Arma di Poggio Mirteto despre  disputa violentă din fața  barului.

Carabinierii in stațiile Castelnuovo di Farfa și Magliano Sabina au venit în sprijinul carabinierilor din stația Passo Corese și a agentului poliției de stat, relatează viterbonews24.it.

Astfel, unul dintre cei opt bărbați a fost  reținut, în timp ce ceilalți participanți la încăierare au reușit să scape. Bărbatul, un român de 24 de ani, a fost arestat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel