Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Politiștii descind la mamele românce care au inselat statul cu indemnizații: Prejudiciu de 5,5 milioane de lei
WhatsApp
Poliţiştii bucureşteni de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sector 1 fac cercetări într-un dosar de înşelăciune privind indemnizaţia de creştere a copilului. Ei vor pune în aplicare 58 de mandate de aducere.

La data de 23 mai 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sector 1 vor pune în aplicare 58 de mandate de aducere, emise pe numele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, uz de fals și fals în declarații.

Potrivit unor surse judiciare, organele de anchetă au fost sesizate de Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, deoarece, din verificări făcute la ITM sau ANAF, rezultau nereguli cu privire la cuantumul indemnizaţiei de creştere a copilului sau calitatea de angajat în baza căreia aceasta se acorda.

Audierile se desfăşoară la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 1.

 

În dosar sunt cercetate îndeosebi mame

 

În dosar sunt cercetate îndeosebi mame care, când intrau în concediul de creştere a copilului, aduceau hârtii eliberate de anumite firme cum că ar fi avut salariul mare sau lucrează de mult timp pentru a primi indemnizaţie mai mare, au precizat sursele citate.

"În perioada 2020 - 2021, persoanele bănuite ar fi indus în eroare o instituţie publică cu privire la îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea indemnizaţiei de creştere a copilului. Acestea ar fi prezentat, ca adevărate, împrejurări mincinoase legate fie de calitatea de angajat, fie de cuantumul veniturilor obţinute", se arată într-un  comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, uz de fals şi fals în declaraţii, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel