Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Politician PSD, reținut pentru că dădea bani cu camătă. A fost plasat sub control judiciar
WhatsApp
Un consilier local PSD din Vaslui, arestat preventiv pentru că dădea bani cu camătă, a fost plasat sub control judiciar. 
Rețea infracțională descoperită în Centrul Vechi din Capitală: Barmanii și ospătarii unor cluburi jefuiau turiști străini

Este vorba despre consilierul judeţean Costică Lupu. Acesta a fost arestat alături de cei doi fii ai săi. 

"Respinge ca nefondată contestaţia formulată de către inculpatul Lupu Elvis Iosif, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de camătă şi şantaj, cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., împotriva încheierii nr. 21 din 11.05.2024 a judecătorului de drepturi şi libertăţi al Judecătoriei Vaslui, pe care o menţine în ceea ce îl priveşte. (...) Admite contestaţiile formulate de inculpaţii Lupu Narcis, cercetat pentru comiterea infracţiunii de camătă, şi Lupu Costică, cercetat pentru comiterea infracţiunii de camătă, împotriva încheierii nr. 21 din 11.05.2024 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Vaslui, pe care o desfiinţează în parte şi rejudecând, respinge ca nefondată propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor Lupu Narcis şi Lupu Costică, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoriei Vaslui. (...) Iar faţă de inculpatul Lupu Narcis, măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă cuprinsă între 16.05.2024 şi până la 09.06.2024, inclusiv şi faţă de inculpatul Lupu Costică măsura controlului judiciar pe o durată de 60 zile", se arată în decizia instanţei.

Recent, cei trei bărbaţi, cu vârste între 23 şi 54 de ani, din oraşul Negreşti, au fost arestaţi preventiv pentru comiterea infracţiunilor de şantaj şi camătă.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, în perioada 2021-2024, ei acordau sume de bani cu titlu de împrumut, fără a fi autorizaţi, percepând dobânzi ilegale de până la 100% din valoarea împrumuturilor.

"Mai mult, aceştia recurgeau la şantaj, ameninţând cu acte de violenţă pentru nerestituirea banilor în termenul stabilit. În data de 10 mai, poliţiştii au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară, la adrese din oraşul Negreşti, fiind indisponibilizate mai multe arme albe şi sume de bani, în valoare de peste 26.000 de lei. În aceeaşi zi, ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii au luat faţă de persoanele cercetate măsura reţinerii, pe o perioadă de 24 de ore. Ulterior, bărbaţii au fost prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Vaslui, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, care a dispus măsura preventivă a arestării preventive pentru 30 de zile", precizau reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel