Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Poliţia din Dubai a recuperat ceasul de 180.000 de dolari al lui Cosmin Olăroiu. Antrenorul fusese jefuit în Italia
WhatsApp
Poliția din Dubai a recuperat ceasul de 180.000 de dolari al lui Cosmin Olăroiu. Ceasul a fost vândut de mai multe ori în Europa, iar apoi a ajuns în Dubai. 
Cosmin Olăroiu a fost jefuit, în Italia. Antrenorul a rămas fără un ceas de lux de 180.000 dolari

Cosmin Olăroiu, 52 de ani, a rămas fără un ceas de lux, evaluat la 180.000 de dolari. Bunul i-a fost sustras în timpul unei vizite la Milano. Poliţia din Milano a deschis o anchetă, iar ceasul a fost recuperat de Poliţia din Dubai.

Antrenorul român s-a întâlnit cu reprezentanţii Poliţiei din Dubai, pentru a-şi primi ceasul înapoi, prilej cu care a şi ţinut să le mulţumească oamenilor legii.

„Vreau să mulţumesc Poliţiei din Dubai, care mi-a recuperat ceasul care mi-a fost furat. Şi-au arătat profesionalismul şi au demonstrat de ce Dubaiul este cel mai sigur oraş din lume, unde oamenii trăiesc fără teamă. Nu mă aşteptam deloc să-mi recuperez ceasul”, a declarat Cosmin Olăroiu, potrivit presei arabe.

Potrivit comunicatului emis autorităţile asiatice, ceasul a fost vândut în repetate rânduri în întreaga Europă, ajungând ulterior la Dubai, de unde a fost ”capturat” de către cei din Departamentul de Investigaţii. În această speţă, trei suspecţi au fost arestaţi de Poliţie.

Olăroiu este pe lista scurtă a celor vizaţi să preia naţionala României după meciurile din această toamnă, mai ales că selecţionerul Mirel Rădoi şi-a anunţat demisia la capătul partidei cu Armenia.

„De Olăroiu nu are rost să discutăm. El poate să vină la mine la FCSB când vrea el. A şi demonstrat, poate e al doilea după Lucescu. Olăroiu poate să dea telefon să spună ‘Băi Gigi, vezi că vin eu antrenor’. ‘Vino, mă, treci’. La Olăroiu nu mai poti sa negociezi cu bani. Cum poţi să îi dai 20.000 când el are 50 de milioane avere?”, spunea Gigi Becali.

Potrivit Forbes, Olăroiu a adunat suma de 46 de milioane de euro doar din munca pe care a prestat-o pe alte meleaguri, în special în lumea petr-dolarilor, dar a ieşit campion şi în China.

„Eu m-am îmbogăţit în străinătate. Recunosc lucrul ăsta! Dar, am căpătat o experienţă fantastică in aceşti ani, am avut posibilitatea să interacţionez cu diferite culturi, cu diferiţi oameni. Asta m-a ajutat să mă dezvolt că om, să cresc, să înţeleg anumite lucruri pe care nu aveam posibilitatea să le pătrund dacă aş fi stat aici. Şi asta cred că e cea mai mare bogăţie”, a dezvăluit Olăroiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sport Vezi toate articolele
pixel