„Sunt polițist și cercetez accidentele rutiere cu victime de aproximativ doi ani.
Nicio școală de poliție, nicio carte de legislație, nici cel mai pedagog dintre colegii experimentați, nimic nu te poate pregăti pentru asta. Știam că e rândul meu să mă ocup de un astfel de caz și de când am fost anunțați am tot avut un gol în stomac. O stare pe care nu o pot descrie.
Mi-am facut treaba la fața locului (după 2-3 minute în care a trebuit să mă adun), iar apoi a trebuit să dau cel mai dureros telefon din cariera mea de polițist.
A trebuit să o înștiințez pe soția decedatului despre tragedie. Suferința pe care am simțit-o când am auzit urletele de disperare ale acesteia m-a copleșit”, se arată în postarea de pe pagina de Facebook Polițiști 2.0.
„M-am tot gândit că poate nu mi-am ales bine cuvintele, că poate ceva aș fi putut schimba, însă oricum i-aș fi transmis această nefericită veste și orice i-aș fi spus, nimic nu ar fi putut să o ajute.
Se spune că în tot ce faci, prima oară e mai greu, iar apoi devine mai ușor, pe măsură ce acumulezi experiență. În astfel de cazuri, nu cred că se poate pune problema de așa ceva.
Astfel de situații ne marchează și pe noi polițiștii, care atunci când ajungem acasă suntem doar niște oameni obișnuiți, cu familie, prieteni, cu zile mai proaste sau mai bune”, continuă postarea.
„Nu postăm asta cu intenția de a te înduioșa, ci cu speranța că vei conștientiza cât mai exact nivelul de responsabilitate pe care îl ai la volan. Nu ne dorim să fim puși în postura de a anunța familii despre evenimente tragic.
Acest om a murit nevinovat, din cauza unui șofer care nu a adaptat viteza la condițiile de drum.
Așadar, fiți atenți la volan, lăsați telefoanele, live-urile și alte activități de natură a vă distrage atenția, adaptați viteza la condițiile de drum și fiți prudenți!
În momentul în care vă urcați la volan gandiți-vă că cineva drag vă așteaptă acasă și că sunteți responsabili atât pentru viața voastră, cât și pentru a celorlalți participanți la trafic!
Viața are prioritate!", a conchis polițistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News