Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Polițist cu COPILUL în brațe, ATACAT cu cuțitul
WhatsApp
Un poliţist aflat în concediu a fost atacat și înjunghiat în braț în Suceava, în timp ce își ținea copilul în braţe. Polițistul intervenise anterior atacului într-un conflict, pentru a calma un bărbat agresiv.

Potrivit Poliției Suceava, în timp ce se afla în concediu de odihnă și era cu soția și copilul său minor în parcul central din municipiul Suceava, un polițist a observat un tânăr recalcitrant și agresiv care a abordat un tânăr și o tânără care stăteau pe o bancă.

Polițistul a intervenit, l-a îndepărtat pe agresor și apoi i-a cerut acestuia să plece din zonă.

„Ulterior, în timp ce polițistul și familia sa se aflau în apropierea trecerii de pietoni de la intersecția str.Ana Ipătescu cu str. Mitropoliei, tânărul agresiv a venit din spate și l-a lovit într-un braț cu un obiect, posibil cuțit, provocându-i o rană, moment în care, după ce i-a încredințat soției copilul pe care-l purta într-un ham special, polițistul s-a apărat, iar agresorul a fugit, fiind prins și identificat de un echipaj de poliție alertat după producerea incidentului, acesta fiind un bărbat de 29 de ani din comuna Fântânele. Cele două victime agresate inițial, un tânăr de 19 ani din orașul Cajvana și o tânără de aceeași vârstă din orașul Milișăuți, au fost identificate de polițiști și conduse la sediul poliției pentru cercetări”, arată Poliția Suceava.

Polițistul a mers la spital pentru îngrijiri medicale.

Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore pentru „lovire sau alte violențe”, urmând ca luni să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel