Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Poliția Rutieră, precizări despre SCANDALUL în care a fost implicat Cătălin Rădulescu
WhatsApp
Deputatul Cătălin Rădulescu nu a trecut pe culoarea roșie a semaforului, nici pe galben, fiind de fapt oprit la un control de rutină în zona Pieței Victoria din Capitală, precizează purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Claudiu Costea, citat de Mediafax. 

"La data de 13.11.2019, in jurul orei 23.47, doi polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere aflati in exercitarea atribuțiilor de serviciu in zona Piața Victoriei, au oprit pentru control un conducator auto, căruia i-au solicitat documentele, însă inițial nu s-a conformat dispoziției polițistilor motivând ca in punctul de control se afla un jurnalist, astfel ca s-a deplasat câțiva metri după care s-a oprit pe partea dreapta unde a inmanat polițiștilor documentele prevăzute de lege", a transmis purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Claudiu Costea.

Polițiștii l-au testat pe Cătălin Rădulescu și cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

"Având in vedere ca in urma controlului efectuat nu au fost constatate contravenții la regimul circulației pe drumurile publice fata de conducatorul auto nu a fost dispusa nicio măsura legală", a mai spus Claudiu Costea.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel