Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Pod prăbuşit la Genova: Operaţiunile de degajare au fost întrerupte din cauza unor zgomote la tronsonul estic
WhatsApp
Operaţiunile de îndepărtare a ruinelor podului prăbuşit la Genova, în nord-vestul Italiei, au fost întrerupte.

Operaţiunile de îndepărtare a rămăşiţelor podului rutier prăbuşit marţi la Genova, în nord-vestul Italiei, au fost întrerupte luni din motive de precauţie, din cauza unor zgomote auzite de riverani în cursul nopţii la tronsonul estic al viaductului, anunţă presa italiană, potrivit AFP şi dpa. Forţele de ordine au întărit interdicţia de acces în zonă şi persoanelor evacuate din blocurile de sub pod nu li se mai permite accesul în locuinţe pentru a-şi recupera bunuri, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciului de pompieri, Luca Cari, pentru dpa. 

Activitatea în zonă a fost întreruptă

Zona roşie care delimitează un perimetru de securitate este interzisă inclusiv pentru mijloacele de salvare, în aşteptarea verificărilor. 'Se pare că zgomotele pe care le scoate podul sunt diferite de cele auzite în zilele trecute', a declarat purtătorul de cuvânt. Pompierii au întrerupt şi ei lucrul în zonă, dar continuă operaţiunile de degajare în alte părţi afectate de prăbuşire, precum albia râului şi liniile de cale ferată, a precizat Cari. 

Anchetă pentru aflarea cauzei prăbuşirii

Parchetul din Genova, care a deschis o anchetă după catastrofă şi a plasat podul sub sechestru, s-a declarat dispus să autorizeze distrugerea tronsonului estic 'în caz de pericol concret'. Luni a continuat totuşi efectuarea de relevee tehnice pentru determinarea cauzelor prăbuşirii, care s-ar putea datora 'unei serii de mai mulţi factori', după cum a indicat Roberto Ferrazza, preşedintele comisiei de inspecţie instituite de Ministerul Infrastructurilor şi Transporturilor. 'Elementul declanşator al dinamicii nu este clar', a adăugat el luni. Bilanţul prăbuşirii podului Morandi, marţi, la Genova, în timpul unei furtuni violente, este de 43 de morţi, potrivit anunţului făcut duminică de serviciile de salvare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel