Adrian Ţ. şi Ecaterina F. s-au cunoscut în 1997, doi ani mai târziu li s-a născut fiica. Relaţia dintre cei doi soţi a început să se deterioreze, când femeia a cunoscut alt bărbat în Italia, cu care a trăit timp de 7 ani. Vrând-nevrând, soţul a acceptat situaţia ca atare, relatează ziaruldeiasi.ro. În 2015, au plecat amândoi la muncă în Anglia, dar deja nu mai reprezentau un cuplu. De altfel, femeia a cunoscut acolo pe un altul şi şi-a văzut de viaţă. În cele din urmă, în 2018, Ecaterina i-a propus soţului său să divorţeze. Bărbatul a refuzat, invocând dorinţa de a nu destrăma familia. Un an mai târziu, pe când femeia se întorsese în ţară, iar Adrian Ţ. a rămas în Anglia, soţia i-a propus din nou divorţul, cerându-i să se întoarcă temporar în România pentru a îndeplini formele legale. Din nou, bărbatul a refuzat.
Ulterior, în februarie 2020, femeia a mers la primăria comunei Răducăneni, la serviciul de stare civilă, unde a expus situaţia şi a cerut întocmirea formelor de divorţ. Iniţial, funcţionarul a refuzat-o, explicându-i că soţul trebuie să depună şi el cerere de divorţ şi să confirme ulterior că nu s-a răzgândit. Femeia a insistat, asigurându-l că totul este în regulă, că soţul este de acord şi că nu le va face probleme, întrucât ar fi o persoană fără adăpost care trăieşte în Anglia din ajutoare sociale. Nu putea fi contactat, pentru că nu avea telefon mobil. Până la urmă, funcţionarul a acceptat. A întocmit documentele necesare, pe care Ecaterina le-a semnat ca soţie. A mers chiar cu hârtiile la domiciliul femeii, unde în locul soţului a semnat fiica, Ana Maria, aceasta susţinând că are acordul verbal al tatălui ei.
La începutul lunii aprilie, Adrian Ţ. era divorţat cu acte în regulă. Trei luni mai târziu, Ecaterina şi-a schimbt buletinul, iar în august s-a recăsătorit cu bărbatul pe care îl cunoscuse în Anglia. Soţul real a aflat abia în octombrie de la fiica din altă căsătorie că nevastă-sa e recăsătorită.
Femeia, fiica sa şi funcţionarul au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni în iulie anul trecut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News