Audierea piloților TAROM a început marți, iar miercuri alți patru piloți urmează să ajungă la DNA pentru a da declarații.
Procurorii anticorupție vor să afle dacă piloții știau în ziua respectivă că ar trebui să oprească avioanele la sol sau să le întârzie. Mai mulți piloți au reacționat, în acest caz, pe rețelele sociale, susținând că situația este de-a dreptul incredibilă.
Potrivit unor surse judiciare, citate de B1.ro, și ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost citat la DNA pentru ziua de vineri, pentru a fi audiat în dosarul penal deschis in rem, după ce fosta șefă a TAROM, Mădălina Mezei, a făcut o plângere penală și a dat declarații în fața procurorilor.
O eventuală începere a urmăririi penale în cazul lui Răzvan Cuc nu s-ar putea face fără avizul Parlamentului, întrucât el este parlamentar, iar presupusele fapte ar fi fost săvârșite în timpul mandatului său de ministru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News