Urmează returul din Liga Campionilor între CFR Cluj și Pyunik Erevan, programat miercuri, de la ora 21:30. Victorie este necesară clubului, mai ales din punct de vedere financiar. Campioana României ar urma să fie cap de serie până în turul trei preliminar al UEFA Champions League.
Dan Petrescu a declarat în conferința de presă din această seară că are emoții, deoarece CFR nu a avut atât de mult timp de antrenamente precum echipa adversă.
"Diferenţa între noi şi Pyunik este că 8 zile ei s-au antrenat numai pentru meciul ăsta. În timp ce noi am fost plecaţi... şi de asta îmi e cel mai frică, de faptul că pentru jucătorii care nu au evoluat în Supercupă au trecut 8 zile timp în care nu ne-am antrenat deloc împreună. Adversarii au venit de două zile la Cluj cu charter-ul, stau la un hotel foarte bun din Cluj. Au luat 41 de camere single... Sunt foarte bine pregătiţi din toate punctele de vedere, iar eu sunt conştient de importanţa şi dificultatea acestui meci.
Fotbalul e imprevizibil, totul e posibil mâine. Dacă echipa e bine organizată şi bate bine fazele fixe poate să bată pe oricine. E valabil asta la orice meci. Mâine dacă jucam cu o echipă foarte bună din Europa, oricare, tot aşa eram de temător, dar ştiam că am şi şanse să câştig indiferent cine vine la Cluj. Dar în acelaşi timp şi cu orice echipă poţi să pierzi, nu mai există echipe mari, mai ales în Champions League. Şi s-a văzut pentru că şi CFR a pierdut cu o echipă din Luxemburg, deci se poate întâmpla orice. Ei am înţeles că au şi o primă foarte mare mâine, aşa că e normal să fie valorile apropiate la un asemenea meci", a afirmat Petrescu.
"Nu există obiectiv minim pentru noi. De când sunt la CFR am ajuns de trei ori în grupe în cupele europene, acum să vedem dacă reuşesc şi a patra oară. Echipele din România, nu numai CFR, au nevoie de rezultate bune în cupele europene pentru că de acolo vin banii cei mai mulţi. Nu suntem un club din Europa de vest să vină cei mai mulţi bani de la televiziuni, abonamente, bilete sau vânzări de jucători. Aici ai nevoie de rezultate ca să ai o linişte financiară. Aşa că acest meci e important din toate punctele de vedere, nu numai financiar, ci şi moral şi orice vreţi", a adăugat el.
Dan Petrescu a dezvăluit că antrenorul adversarilor, Eghişe Melikian (42 de ani), i-a fost elev pentru scurt timp. "Mi s-a spus că l-am antrenat pe antrenorul lor (n.r. - Eghişe Melikian), dar nu mai ţin minte, sincer. L-am întrebat pe el unde eram antrenor atunci şi mi-a zis că eram în Cipru la un cantonament cu Kuban Krasnodar sau cu Unirea Urziceni, nu sunt sigur. Şi atunci l-am luat în probe, iar după un meci nu mi-a plăcut şi nu l-am ţinut în lot. Dar sincer nu mai ţin mine, ştiu doar că am avut foarte mulţi armeni la Kuban Krasnodar, pentru că şi patronul era armean şi am avut o relaţie excelentă cu toţi", a explicat Petrescu.
Echipa de fotbal CFR Cluj întâlneşte, miercuri, de la ora 21:30, pe Stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj-Napoca, formaţia armeană Pyunik Erevan, în manşa secundă a primului tur preliminar al Ligii Campionilor. Partida tur disputată săptămâna trecută la Erevan s-a terminat la egalitate, scor 0-0.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News