În 2022, 71,1 milioane de persoane au fost înregistrate ca fiind strămutate intern, un salt de 20% faţă de anul precedent provocat de exodurile în masă ca urmare a invaziei Ucrainei de către Rusia, dar şi de inundaţiile catastrofale din Pakistan, potrivit unui raport comun al Centrului de Monitorizare a Deplasărilor Interne (IDMC) şi Consiliul Norvegian pentru Refugiaţi (NRC). Numărul persoanelor recent strămutate a crescut la aproape 61 de milioane de persoane, dintre care unele au fost forţate să fugă de mai multe ori. Este cu 60% mai mult decât în 2021.
Acest număr este "extrem de mare", a declarat directorul IDMC, Alexandra Bilak, pentru AFP. "O mare parte a creşterii este cauzată, desigur, de războiul din Ucraina, dar şi de inundaţiile din Pakistan, de conflicte noi şi în curs de desfăşurare în întreaga lume şi de o serie de dezastre bruşte sau lente pe care le-am văzut de atunci din America până în Pacific".
Anul trecut, noile deplasări interne din cauza conflictelor au crescut la 28,3 milioane, aproape dublu faţă de anul precedent şi de trei ori mai mult decât media anuală din ultimul deceniu.
Dincolo de cele 17 milioane de deplasări din interiorul Ucrainei, opt milioane de oameni au fost alungaţi din casele lor de inundaţiile devastatoare din Pakistan. Iar Africa sub-sahariană a înregistrat aproximativ 16,5 milioane de deplasări interne, mai mult de jumătate dintre acestea fiind din cauza conflictelor, în special în Republica Democrată Congo şi Etiopia.
În acest an, se preconizează o creştere în continuare a numărului de persoane strămutate intern. În Sudan, luptele care au făcut ravagii de la jumătatea lunii aprilie au forţat deja peste 700.000 de oameni să fugă în altă parte a ţării.
"De la începutul celui mai recent conflict în aprilie, am înregistrat deja acelaşi număr de deplasări ca pentru întregul an 2022", a spus doamna Bilak. "Este evident că situaţia de pe teren e foarte instabilă".
Deşi oamenii sunt forţaţi să fugă peste tot în lume, aproape trei sferturi dintre strămutaţii interni trăiesc în doar zece ţări: Siria, Afganistan, Republica Democrată Congo, Ucraina, Columbia, Etiopia, Yemen, Nigeria, Somalia şi Sudan (în ordinea descrescătoare a numărului de strămutaţi interni).
Mulţi dintre aceştia sunt victime ale conflictelor care durează de ani de zile, dar dezastrele naturale sunt responsabile pentru majoritatea noilor deplasări interne. Au forţat 32,6 milioane de oameni să fugă în 2022, adică cu 40% mai mult decât în anul precedent.
Pentru secretarul general al NRC, Jan Egeland, această acumulare de crize formează o "furtună perfectă". "Conflictele şi dezastrele s-au combinat în ultimul an pentru a adânci vulnerabilităţile şi inegalităţile preexistente, provocând deplasări la o scară nemaivăzută până acum", a spus el într-un comunicat. El a denunţat şi criza alimentară mondială, acutizată şi mai mult de războiul din Ucraina, care "a subminat anii de progres", potrivit Le Monde, titrează Rador.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News