Pe sensul de intrare au fost aproximativ 58.600 persoane cu 19.700 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 45.000 persoane cu 17.800 mijloace de transport, transmite Poliția de Frontieră.
Cele mai tranzitate frontiere au fost: Frontiera cu Ungaria - aproximativ 41.500 de persoane şi 19.500 de mijloace de transport; Frontiera aeriană - aproximativ 28.900 de persoane; Frontiera cu Bulgaria - aproximativ 13.600 de persoane şi 9.500 de mijloace de transport; Frontiera cu Moldova - aproximativ 12.900 de persoane şi 3.500 de mijloace de transport.
Poliția de frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, sens în care recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat: 39 fapte ilegale (28 infracţiuni şi 11 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 1.067.200 lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 18.900 lei. Nu s-a permis intrarea în ţară a 34 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea 14 cetăţeni români din diferite motive legale.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News