Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Peste 40 de tone de deşeuri metalice şi haine second-hand, oprite la intrarea în țară
WhatsApp
Cantitatea de peste 40 de tone de deşeuri metalice şi haine second-hand a fost oprită la frontieră.
Camion, încărcat cu 400 de kilograme de deșeuri, oprit în vama Giurgiu. Șoferul bulgar, luat la întrebări

Cantitatea de peste 40 de tone de deşeuri metalice şi haine şi încălţăminte second-hand a fost oprită de autorităţile de frontieră, la PTF Giurgiu.

"În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, la diferite intervale de timp, pe sensul de intrare în ţară, s-au prezentat doi cetăţeni bulgari, cu vârste de 33, respectiv 42 de ani, la volanul unor ansambluri rutiere, transportând deşeuri metalice, încălţăminte şi haine second-hand. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transporturi, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Giurgiu, dar şi reprezentanţilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului. Astfel, în cadrul verificărilor, a fost stabilit că în mijloacele de transport se afla cantitatea de 24.860 de kilograme de deşeuri metalice pentru România, respectiv cantitatea de 16.209 de kilograme de încălţăminte şi haine second-hand', se arată într-un comunicat de presă, emis joi, de ITPF Giurgiu.

Procedând la verificarea documentelor de însoţire a mărfurilor, autorităţile competente au constatat faptul că transporturile nu îndeplineau condiţiile de intrare în ţară, motiv pentru care nu au permis accesul mijloacelor de transport pe teritoriul României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel