Explozia catastrofală din 4 august a devastat oraşul şi a ucis aproximativ 190 de oameni. Autorităţile au stabilit că explozia a fost cauzată de cele aproximativ 2.750 de tone de azotat de amoniu care au fost depozitate în condiţii nesigure în port ani de zile.
Guvernul Libanului a demisionat pe fondul furiei publice din naţiunea deja pusă în genunchi de o criză economică.
Joi, preşedintele Michel Aoun a ordonat repararea vechilor infrastructuri de alimentare ale aeroportul din Beirut şi a cerut o anchetă asupra unui raport conform căruia mii de litri de combustibil s-au scurs din sistem.
Şeful aeroportului din Beirut, Fadi el-Hassan, a declarat într-o conferinţă de presă că a avut loc o scurgere de 84.000 de litri de combustibil în martie 2019, iar reparaţiile au fost finalizate în două luni. El a spus că anchetatorii internaţionali au descris reparaţiile ca fiind „satisfăcătoare”.
Ştirile despre scurgeri s-au adăugat îngrijorărilor legate de siguranţa publică. „Nu ne aşteaptă nicio explozie”, a declarat Hassan la conferinţa de presă, porivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News