Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Percheziţii domiciliare la contrabandiştii de ţigări. Un român, arestat preventiv
WhatsApp
Zece percheziţii domiciliare au fost efectuate într-un dosar penal, în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
Mascați în timpul perchezițiilor (Foto: Agerpres)

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea unui procuror, au efectuat zece percheziţii domiciliare într-un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă asimilată.

"În urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit şi ridicat în vederea confiscării un număr total de 32.440 ţigarete, de diferite mărci, care nu aveau timbru de acciză. De asemenea, au fost ridicate mai multe telefoane mobile, cartele telefonice şi înscrisuri. Totodată, au fost puse în executare 6 mandate de aducere", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, agentul şef adjunct Gabriel Dumitrache.

Zeci de români s-au trezii cu mascații la ușă. Se credeau stăpâni și exploatau persoane cu dizabilități

Un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost reţinut, iar instanţa de judecată a decis, vineri, arestarea preventivă pentru 30 zile.

Activităţile au beneficiat de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale. La acţiune au participat şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile Bacău.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel