Astfel, va fi constituită Comisia pentru statut, care urmează să dezbată cele trei proiecte privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor depuse de PNL, USR PLUS şi PSD.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, şi vicepremierul Dan Barna au declarat că, în măsura în care va fi posibil, după constituirea comisiei, aceasta ar urma să dezbată cele trei proiecte privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, astfel încât rapoartele să intre în dezbaterea plenului reunit de miercuri.
"În măsura în care va fi posibil procedural şi regulamentar, raportul va fi dezbătut miercuri, dacă nu va fi posibil, atunci la prima şedinţă. Oricum am stabilit un termen de maxim o săptămână. Dacă va fi posibil, îl vom introduce pe ordinea de zi de plen de miercuri", a explicat Orban.
"Obiectivul la momentul acesta este ca mâine (miercuri - n.r.) Comisia de statut să finalizeze dezbaterile până la încheierea plenului reunit şi sperăm să avem şi mâine (miercuri - n.r.) un vot, dar în fiecare zi mai descoperim încă o petardă, o grenadă lăsată de PSD pe parcurs. Dacă se întâmplă mâine sunt foarte fericit. În cel mai rău caz, dacă apare orice, un element imprevizibil, săptămâna viitoare va fi cu siguranţă", a dat asigurări şi Barna.
Pe ordinea de zi a plenului reunit de miercuri s-ar afla şi o informare a preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la forţele şi mijloacele Armatei Române şi ale Ministerului Afacerilor Interne care vor fi puse în 2021 la dispoziţie în vederea participării la misiuni în afara teritoriului naţional şi dislocarea, la nevoie, în România, a Forţei de răspuns a NATO cu capacitate de reacţie foarte ridicată.
De asemenea, pe agenda reuniunii urmează să fie o informare a şefului statului privind starea de urgenţă instituită prin Decretul 195/2020 şi prelungită prin Decretul 240/2020 şi un raport privind acţiunile întreprinse de Guvern pe perioada stării de urgenţă (16 martie - 15 mai 2020), relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News