Cu începere de vineri seară şi pentru cel puţin 14 zile, locuitorii capitalei şi din opt localităţi limitrofe ca Getafe, Leganés sau Alcobendas nu îşi pot părăsi municipalitatea decât pentru a merge la serviciu, la medic, la şcoală sau pentru a răspunde unei convocări legale.
Ei sunt însă liberi să se deplaseze în municipalitatea lor pentru activităţile cotidiene, cu câteva restricţii, pentru că restaurantele de exemplu vor trebui să îşi limiteze capacitatea la 50% şi să închidă la orele 23.00.
Circa 7.000 de poliţişti sunt însărcinaţi să controleze respectarea acestor măsuri, sub pedeapsa amenzilor, în cadrul stării de urgenţă sanitară, decretată vineri de executivul de stânga.
Guvernul condus de Pedro Sanchez a pus astfel capăt unei dispute de trei săptămâni cu guvernul regional de la Madrid, condus de Partidul Popular (opoziţia conservatoare), care s-a opus acestui lockdown parţial pe motiv că este o măsură punitivă.
Aflat într-o vizită în Portugalia pentru a participa la un summit guvernamental lusitano-spaniol, Pedro Sanchez a subliniat că regiunea Marid, epicentrul celui de-al doilea val de coronavirus în Spania, afişează o „evoluţie îngrijorătoare”, astfel încât nu este posibil „să stai cu braţele încrucişate”, adăugând că trebuie „dat un răspuns clar, puternic”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News