Curtea de Apel Suceava l-a trimis după gratii pe bărbat pentru 10 ani, o lună și 10 zile, față de 14 ani, 3 luni și 10 zile - pedeapsă aplicată de Tribunalul Suceava, potrivit monitorulsv.ro.
Scenele dramatice care l-au avut în centru pe acesta au avut loc în luna martie a anului trecut. Atunci, acesta a pătruns într-o casă din Costișa, în care se aflau soția sa și un alt bărbat de 51 de ani. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi avut intenția de a-i ucide pe cei doi.
După ce a pătruns în casă, acesta și-a scos cuțitul și și-a atacat soția, în zona gâtului. Cu toate acestea, el nu a reușit să-i provoace leziuni grave femeii. El s-a năpustit apoi spre bărbatul de 51 de ani, căruia i-a aplicat mai multe lovituri puternice de cuțit în gât. Bărbatul de 51 de ani a murit la puțin timp după atac. Potrivit medicilor, gâtul acestuia a fost secționat, fiindu-i aplicate șase lovituri de cuțit.
Cei doi tineri erau căsătoriți, însă de ceva vreme nu mai locuiau împreună. Criminalul ar fi amenințat-o pe fosta sa iubită în mai multe rânduri că o va ucide. Din nefericire oribila crimă a avut loc în fața a trei copii, cu vârste între 2 și 9 ani, potrivit monitorulsv.ro.
Criminalul a fost căutat de echipajele de polițiști o noapte întreagă. Acesta ar fi fugit imediat din casa în care a comis crima. Bărbatul fusese condamnat și în trecut, și ieșise din penitenciar în anul 2019, după ce a fost condamnat pentru infracțiuni rutiere, dar și pentru agresarea a doi polițiști. Astfel, acesta este descris ca fiind o persoană violentă.
„În momentul în care lucrătorii de poliţie i-au solicitat acestuia să urce în autospeciala de poliţie pentru a fi condus la Spitalul municipal Rădăuţi în vederea recoltării de probe biologice de sânge, suspectul Sofronie Dănuţ Gheorghiţă a refuzat şi l-a lovit cu pumnul în faţă în zona maxilarului, partea stângă, pe agentul de poliţie. Ulterior, l-a ameninţat cu moartea atât pe agentul de poliţie, cât şi pe colegul acestuia”, precizează un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.
Astfel, ca urmare a infracțiunilor comise, bărbatul a fost condamnat la 1 an și 10 luni de închisoare, cu executare, scrie monitorulsv.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News