În după amiaza zilei de sâmbătă, 5 decembrie, în punctul de trecere Giurgiulești-Galați, pentru efectuarea formalităților de control, s-a apropiat un autoturism Mercedes 316 CDI, înmatriculat în Republica Moldova, ce urma să ajungă în Germania. Polițistul de frontieră a efectuat verificări suplimentare asupra mijlocului de transport și a pasagerilor. Astfel, în portmoneul unui pasager, în vârstă de 35 de ani, originar din raionul Edineț, s-a găsit un permis de conducere fals, eliberat de către autorităților române, pe numele unui alt moldovean. Bărbatul a declarat că permisul i-ar fi fost transmis de către o rudă a posesorului actului, pentru a-l transmite acestuia când va ajunge la destinație, iar el nu cunoștea de faptul că documentul ar fi fals.
În aceeași zi, în punctul de trecere Sculeni, angajații Poliției de Frontieră au depistat alte două premise de conducere false. Unul din ele ar fi fost eliberat de către autoritățile din Republica Moldova, iar celălalt de către autoritățile ruse. Conducătorul auto a spus că nu știe nimic, întrucât a urmat toată procedura legală pentru obținerea permisului rusesc. Cât despre actul cel moldovenesc, emis pe numele unui coleg de muncă, tânărul susține că a rămas întâmplător în mașină.
Încheie șirul ilegalităților incidentul consemnat în PTF Leușeni, unde un molodvean de 32 de ani a fost docmentat pentru deținerea permisului de conducere fals. Acesta a recunoscut că și-a perfectat permisul prin intermediul unui necunoscut în timp ce se afla pe teritoriul Germaniei, acum trei ani. Conform procedurilor legale, documentele au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei tehnico-juridice. În toate cazurile s-au întocmit procese-verbale de audiere și constatare a infracţiunii prevăzute Codul Penal al Republicii Moldova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News