Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Patru copii au murit arşi de vii în urma unui incendiu izbucnit în casa lor, în Timişoara
WhatsApp
Patru copii au murit la Timișoara arşi de vii, în noaptea de miercuri spre joi, în urma unui incendiu izbucnit în locuința lor. Părinţii nu erau acasă, iar din casă a reușit să iasă doar fratele lor, un adolescent de 14 ani.

Potrivit ISU Timiș, pompierii au fost chemați pentru lichidarea unui incendiu la o casă cu 2 apartamente pe strada Memorandului din Timișoara.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta într-o cameră și pe holul locuinței cu o degajare mare de fum.

În cele 2 apartamente locuiau 9 persoane, 4 adulți și 5 copii.

Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, dintre care 3 adulți și un adolescent de 14 ani au fost duși la spital, iar un adult a primit îngrijiri la fața locului, însă a refuzat transportul la spital.

Echipele de căutare - salvare au căutat victime după stingerea flăcărilor și au găsit patru copii arși de vii.

Surse locale spun că cel mai mic dintre aceștia avea doar 4 luni și că părinţii nu erau acasă. Din casă a reușit să iasă doar adolescentul de 14 ani.

Prima ipoteză este că focul a izbucnit de la sobă, informează Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel