Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Patru bombe în perfectă stare de funcționare, descoperite într-o comună din județul Botoșani
WhatsApp
Patru bombe de aruncător, de calibru 60 milimetri, au fost descoperite sâmbătă, 12 iunie, în localitatea Tudora, județul Botoșani, în timpul unor lucrări de construcție a rețelei de canalizare, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, Dorina Lupu.
Patru bombe în perfectă stare de funcționare, descoperite într-o comună din județul Botoșani

Potrivit acesteia, două bombe au fost scoase la suprafață de o echipa de muncitori. Alte două a fost descoperite pe timpul cercetării terenului cu detectorul de metale de pirotehnicienii ISU Botoșani, care au ajuns la față locului în cel mai scurt timp.

"Echipa pirotehnica a constatat că cele patru bombe erau în perfectă stare de funcționare și puteau exploda la orice atingere mecanică", a afirmat Lupu. Muniția de război a fost transportată în poligonul militar de la Copalau, în vederea distrugerii la o dată ulterioară.

Dacă se întâmplă să găsiți obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce seamănă cu elemente de muniţie neexplodată trebuie să respectați următoarele reguli: să nu le mișcați de pe locurile pe care se află; să nu le desfaceți şi să nu le predați operatorilor economici; să nu le introduceți în clădiri, încăperi sau locuinţe; să nu le folosiți pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente; să nu le loviți, să nu le tăiați şi să nu le demontați; să nu folosiți focul deschis în apropierea acestora, a tranmis ISU Botoșani.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel