1. Am luat act cu profundă durere despre decesul prematur și tragic al Deliei, în zona Albenga (Liguria) și ne rugăm pentru iertarea și liniștirea sufletului ei ce a intrat în veșnicie răvășit și deznădăjduit, precum și pentru mângâierea și liniștirea părinților și a familiei ei.
2. Conform rânduielii bisericești și cu atitudine părintească și de compasiune, recomandate în aceste cazuri, preotul ortodox român responsabil cu zona Albenga, Părintele paroh Gheorghe Andronic, în consultare cu Părintele Protopop Constantin Filip (Protopopiatul Liguria),și-a dat disponibilitatea de a celebra slujba de înmormântare a Deliei, conform rânduielii prevăzute, în cazuri similare, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
3. Așa cum s-a decis deja împreună cu familia decedatei, mâine, 11 august 2018, la orele 10h, va avea loc slujba de înmormântare a acesteia, conform rânduielii mai sus amintite.
4. Este regretabil că circumstanțe tragice ce răvășesc viețile oamenilor și ale familiilor din care aceștia fac parte pot să devină subiecte ale unor știri eronate, ce încearcă, în plus, și învrăjbirea dintre cultele religioase, când deja există atâta dezbinare în jurul nostru. Deontologia jurnalistică cere să se cerceteze adevărul în mod temeinic înainte de a-l propune publicului larg, pentru a nu-i propune acestuia informații false și a-l alimenta cu știri eronate, doar de dragul senzaționalului.
5. Dumnezeu să o ierte pe roaba Sa, Delia, și să-i liniștească sufletul, iar pe cei rămași întristați de pe urma decesului ei, să-i mângâie și să-i binecuvinteze.
DEPARTAMENTUL MASS-MEDIA ȘI DE INFORMARE AL EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE A ITALIEIPR. IOAN LUPĂȘTEANU – COORDONATOR SECTOR (COORDINATORE DI SETTORE)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News