Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Parlamentarii ruși nu mai sunt obligați să-și declare bunurile și averile 
WhatsApp
Parlamentarii ruși scapă de obligativitatea depunerii declarațiilor de avere. Astfel, nimeni nu va mai afla ce bani și proprietăți au strâns. 

Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului Rusiei) a adoptat miercuri un amendament conform căruia deputaţii nu mai trebuie să îşi facă publice veniturile şi averile, informează AFP.

Noua reglementare, care îngreunează combaterea corupţiei, va intra în vigoare la 1 martie. În loc de declaraţiile fiscale ale parlamentarilor, pe viitor se vor publica doar date statistice anonimizate.

Textul mai trebuie aprobat şi de Consiliul Federaţiei Ruse (camera superioară), însă AFP apreciază că este vorba doar de o formalitate.

Mişcarea de opoziţie condusă de disidentul Aleksei Navalnîi, aflat în închisoare de doi ani, a anchetat multă vreme îmbogăţirea unor parlamentari, miniştri şi înalţi oficiali, acuzând corupţia încurajată de regimul preşedintelui Vladimir Putin, reaminteşte agenţia. Opozanţii se bazau în special pe declaraţiile fiscale pentru a evidenţia diferenţa între veniturile oficiale şi nivelul de trai al celor vizaţi.

Oligarhii ruși se folosesc de orice tertip pentru a nu le fi văzute averile ori confiscate în Occident

 

Rușii cu foarte mulți bani fac eforturi uriase pentru a scăpa de sancțiunile occidentale, iar parlamentarii ruși scapă astfel de orice monitorizare care ar putea fi folosită ulterior împotriva lor.

Oligarhul rus Roman Abramovici a încercat să-şi protejeze averea, transferând mai multe miliarde de dolari pe numele copiilor săi chiar înainte de a fi vizat de sancţiuni occidentale ca represalii la invazia rusă din Ucraina, potrivit unor informaţii publicate vineri de cotidianul britanic The Guardian.

Conform unor documente obţinute de publicaţia britanică, zece fonduri fiduciare în beneficiul lui Roman Abramovici "au fost rapid reorganizate la începutul lunii februarie 2022", cu câteva săptămâni înainte de invazia rusă în Ucraina, se arată în articol, preluat de AFP.

"Respectivele modificări i-au făcut pe cei şapte copii ai lui Abramovici, dintre care cel mai mic are nouă ani, beneficiari ai unor active deţinute în aceste fonduri în valoare de cel puţin patru miliarde de dolari", adaugă ziarul, precizând că nu a existat nimic ilegal în această reorganizare.

Printre aceste active figurează proprietăţi imobiliare, iahturi, elicoptere şi avioane private.

Ar fi dificil acum pentru autorităţi să le confişte sau să le îngheţe deoarece copiii oligarhului, fost patron al clubului englez de fotbal Chelsea, nu sunt afectaţi de sancţiuni, chiar dacă ele ar încerca să demonstreze că miliardarul este cel care îi controlează efectiv.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel