Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Pană de curent masivă din cauza furtunilor în Australia; 285.000 de locuințe nu au electricitate
WhatsApp
Furtuni însoţite de vânturi puternice au ucis o persoană şi au lăsat fără curent electric sute de mii de locuinţe în estul Australiei, au anunţat miercuri autorităţile. Vânturile au smuls acoperişuri, au scos copaci din rădăcini şi au avariat stâlpi de electricitate.
Foto: Efectele furtunii din Australia / Sursa: Twitter @firehorse249791

Intemperiile au afectat marţi zone extinse din statul Victoria, revărsând torente de ploaie şi declanşând rafale de peste 150 km/h, potrivit serviciilor de urgenţă.

Un fermier în vârstă de 50 de ani şi-a pierdut viaţa, aparent lovit de resturi luate de vânt, în timp ce conducea un tractor la est de Melbourne, au declarat autorităţile în cadrul unei conferinţe de presă.

Vântul a propagat, de asemenea, incendii de tufişuri în regiunea Grampians, la vest de Melbourne, mistuind un număr nespecificat de case dintr-un mic oraş.

La momentul culminant al intemperiilor, 530.000 de locuinţe şi sedii comerciale au rămas fără curent electric, a declarat operatorul pieţei australiene de energie. Circa 285.000 de abonaţi erau încă afectaţi miercuri dimineaţă, informează Agerpres.

„Una dintre cele mai mari pene de curent din istoria statului”

Vânturile au smuls acoperişuri, au scos copaci din rădăcini şi au avariat stâlpi de electricitate, conform relatărilor din media şi imaginilor distribuite pe reţelele sociale.

Căderea stâlpilor de electricitate a provocat oprirea celei mai mari surse de energie electrică din statul Victoria, centrala pe cărbune Loy Yang A, în prezent reconectată la reţea, a precizat autoritatea energetică a statului într-un comunicat.

"Vorbim de una dintre cele mai mari pene de curent din istoria statului", a declarat Lily D'Ambrosio, ministrul Energiei din statul Victoria.

În plus, fulgerele au declanşat "multiple incendii" în regiune, potrivit unui oficial responsabil cu gestionarea situaţiilor de urgenţă din acest stat australian.

Autorităţile au declarat că în prezent acţionează pentru a restabili alimentarea cu electricitate şi pentru a evalua amploarea pagubelor provocate de incendii, întrucât alertele de incendii de tufişuri şi de vreme rea au fost ridicate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel