Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ordonanţa privind creşterea alocaţiilor pentru copii, publicată în Monitorul Oficial
WhatsApp
Ordonanţa privind creşterea alocaţiilor pentru copii a fost publicată în Monitorul Oficial. Începând din luna septembrie, alocaţiile vor creşte cu 20%.  
Foto ILUSTRATIV

În luna septembrie, alocaţiile vor creşte după următorul model: de la 156 lei la 185 lei pentru copiii între 2 şi 18 ani si de la la 311 lei la 369 lei pentru copiii între 0 şi 2 ani.

De altfel, Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a explicat majorările: „Calendarul pe care îl propun pentru a avea suportul necesar în bugetul pe anul acesta şi cel pentru anii viitori ar fi următorul: o creştere de 20% de la 1 septembrie anul acesta, iar următoarele creşteri să fie făcute etapizat, de două ori pe an, anul viitor la 1 ianuarie şi 1 iulie, cu câte 20%, şi la fel în 2022”.

Copiii vor primi alocaţii până la finalul lui 2022 după cum urmează: 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani pentru copiii cu handicap: 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsî între 2 ani şi 18 ani.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Social Vezi toate articolele
pixel