"Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă trebuie să ia toate măsurile care se impun, astfel încât să prevenim orice situaţie care să crească riscul de răspândire a virusului. Mesajul este sa evite orice deplasare nenecesară, să evite orice zona aglomerată, să evite să interacţioneze cu orice persoana de aproape, sa poarte masca in permanenta, sa respecte normele de igiena, pentru ca asta este cea mai sigura forma de stopare a creşterii numărului de infectări", a declarat Ludovic Orban, sâmbătă la Timişoara.
În urma cu o zi, întrebat despre regulile anunţate de Patriarhia Română privind pelerinajul de Sfântul Dumitru, primul ministrul a declarat că apreciază faptul ca există dorinţa de a respecta regulile. Şeful Executivului a mai spus că specialiştii vor formula un punct de vedere şi acesta va fi prezentat public, precizând ca speră să se ajungă la o forma de acord.
Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, organizată de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor în perioada 25 - 27 octombrie, va avea loc în condiţii de maximă precauţie, ordine şi protecţie, sub semnul respectării riguroase a normelor igienico-sanitare, impuse de starea de alertă în care se află acum municipiul Bucureşti, a anunţat joi Patriarhia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News