Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
ONU: Zelenski cere o „pedeapsă justă” împotriva Rusiei
WhatsApp
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut miercuri în faţa ONU o "pedeapsă justă" împotriva Rusiei, denunţând cu fermitate invadarea ţării sale de către trupele ruse şi lansând un apel la înfiinţarea unui tribunal special, notează AFP.

"A fost comisă o crimă împotriva Ucrainei şi cerem o pedeapsă justă" împotriva Rusiei, a declarat Volodimir Zelenski adresându-se Adunării Generale a ONU prin mesaj video. Deoarece nu a putut călători la New York, preşedintele ucrainean a obţinut această autorizaţie excepţională din partea statelor membre ale Naţiunilor Unite.

În discursul său, care s-a încheiat în ovaţiile şi aplauzele reprezentanţilor prezenţi în sală, Volodimir Zelenski a lansat o diatribă virulentă împotriva Rusiei pentru agresiunea acesteia contra Ucrainei.

"Nu vom lăsa această entitate să prevaleze asupra noastră", a spus el, îmbrăcat ca întotdeauna într-un tricou verde kaki, şi a cerut crearea unui tribunal special care să judece Rusia "pentru crima sa de agresiune împotriva statului nostru".

Şeful statului ucrainean a folosit cuvântul "pedeapsă" de nu mai puţin de cincisprezece ori în discursului său.

Volodimir Zelenski a mai lansat un apel la crearea unui fond de compensare pentru Ucraina şi a afirmat că Rusia ar trebui să fie privată de dreptul său de veto în Consiliul de Securitate al ONU.

Anterior, de la tribuna Naţiunilor Unite, preşedintele american, Joe Biden, a acuzat Rusia de ''încălcarea într-o manieră neruşinată'' a principiilor fondatoare ale Cartei Naţiunilor Unite, reaminteşte AFP. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel