Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Omicron. Israelul opreşte localizarea prin supravegherea telefoanelor a posibilelor cazuri de infectare
WhatsApp
Autoritățile din Israel iau noi măsuri privind supravegherea telefoanelor.
Foto: Pixabay

Israelul a anunţat joi că opreşte utilizarea localizării telefoanelor mobile pentru a reduce răspândirea noii variante Omicron a coronavirusului, o practică care a fost contestată de către organizaţii pentru apărarea drepturilor private, informează Reuters, scrie Agerpres. 

Tehnologie de supraveghere



Guvernul condus de premierul Naftali Bennett a autorizat în 27 noiembrie utilizarea tehnologiei de supraveghere, care verifică localizarea posesorilor de telefoane mobile cu alte telefoane din apropiere pentru a determina contacţii, în cazul variantei Omicron a coronavirusului.

Acea autorizaţie nu va fi reînnoită după ce expiră la miezul nopţii de joi spre vineri, a precizat biroul şefului executivului israelian, în urma unor ''evaluări ale situaţiei actualizate''.

Tehnologia, dezvoltată iniţial de serviciul de securitate Shin Bet, a contribuit ''săptămâna trecută la eforturile de a rupe lanţul infectării'', indică declaraţia citată.

Trei cazuri ale variantei Omicron



Israelul a confirmat cel puţin trei cazuri ale variantei Omicron a coronavirusului, în timp ce alte cel puţin 30 de persoane sunt suspectate că au contractat noua variantă, potrivit Ministerului Sănătăţii israelian.

Anterior în cursul zilei de joi, Curtea Supremă a Israelului a respins o petiţie semnată de patru ONG-uri care solicita abrogarea măsurii.

În acest an, instanţa a limitat aria de aplicabilitate a tehnologiei respective după ce organizaţii pentru apărarea drepturilor private au exprimat temeri legate de posibilitatea utilizării ei pe scară mai largă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel