Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Șoferiță româncă de TIR umilită de patron, în Germania: Internată, după un preinfarct suferit la volan, pusă să vină să predea camionul
WhatsApp
O șoferiță româncă de TIR, angajată la o firmă de transporturi din România, a fost umilită de patron, după ce a suferit un preinfarct în timp ce conducea pe o autostradă din Germania. 

Publicitate

Dorina, o tânăra șoferiță româncă,  a fost la un pas de moarte și chiar de a provoca o tragedie cu camionul. După ce i s-a făcut rău și  suferit un preinfarct la volan a putut să oprească fără incidente pe autostradă, în zona orașului Dusseldorf din Germania. A cerut ajutor și a fost transportată la spital. Totul s-a întâmplat pe 18 septembrie, Povestea Dorinei a fost făcută publică de Ilie Matei "Omul Șoselelor", într-o postare pe Facebook.

Dar tragedia de-abia acum începe. Firma românească pentru care Dorina lucra a fost anunțată imediat, însă patronii săi nu au fost interesați de starea angajatei lor, iar primul lucru pe care reprezentanții firmei l-au întrebat a fost dacă marfa sau camionul au fost deteriorate. Mai mult, reprezentanții firmei au obligat-o pe Dorina să meargă personal să predea camionul unui coleg, care venise să termine cursa în locul ei. Tot ceea ce a însemnat spitalizare, tratament și chiar întoarcerea acasă au fost plătite de Dorina din buzunarul propriu.

Șoferiță româncă de TIR, preinfarct în Germania, abandonată de patroni

 

"Pe dată de 18 septembrie se afla la volanul camionului în Germania pe autobandul A3 în apropiere de Dusseldorf.

A simțit că i se face rău, dar probabil experiența și norocul au ajutat-o să nu producă un incident grav. După spusele polițiștilor germani a tăiat toate cele 3 benzi, ca apoi să reușească să revină miraculos pe banda de urgență oprind în condiții de siguranță camionul, proprietate a unei firme din Deva al cărei angajat era Dorina în acel moment.

A fost transportată la spital, doctorii anunțând-o că a suferit un preinfarct.

A fost anunțată firma imediat și primul lucru care aceștia au întrebat a fost dacă camionul sau marfă au fost deteriorate ?

Mai mult de atât, femeia internată la secția cardiologie a spitalului din Koln a trebuit după primele ore de la internare să meargă să predea camionul colegului care venise să efectueze cursa în locul ei.

Au urmat 5 zile de spitalizare, perioadă în care absolut nimeni din cadrul firmei nu s-a interesat de starea ei, aceasta trebuind la finalul celor 5 zile de internare să își achite spitalizarea și medicamentația din buzunar.

Ca să fie meniul complet, inclusiv biletul către România și l-a plătit singură, firma neplătindu-i nici până la acest moment măcar diurnă pt cele 5 zile în care a fost internată“ scrie Ilie Matei “Omul Șoselelor“ într-o postare pe Facebook.

„Ce încredere să ai in angajatori când te tratează ca pe o piesă de schimb?“

 

El spune că femeia urmează acum ședințe la psiholog, pe care le plătește tot personal, iar firma nu și-a achitat nici măcar obligațiile până în momentul incidentului.

„În acest moment femeia urmează ședințe la un psiholog, cheltuielile salariale restante nefiind achitate și toate serviciile medicale și transportul către România plătit din buzunarul propriu .

Aș vrea să întreb că om: Ce om are atâta suflet să își abandoneze angajatul într-un spital, lăsându-l de izbeliște ??

Femeia asta are un copil, dacă era mai rău de atât unde se ajungea? Îi momim să lucreze pt firmele noastre apoi îi abandonăm că pe animale când nu mai dau randament? Când au probleme medicale?

Ce încredere să ai în angajatori când te tratează că pe o piesă de schimb?

Vorbim de business care teoretic nu implică sentimente, dar aici vorbim despre un angajat sub contract care a fost abandonat, fără a i se plăti diurna, cheltuieli de spitalizare....tot ce a contat a fost dacă marfa și camionul sunt intacte", se arată în postarea lui Ilie Matei "Omul Șoselelor".

 

Zilele trecute povesteam cu un amic care are o firmă de transport si omul incerca să mă convingă că vechile năravuri...

Publicată de Ilie Matei-"Omul soselelor" pe Luni, 19 octombrie 2020
[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel