Potrivit poliției, șoferul de camion a fost găsit carbonizat în cabina autotrenului său răsturnat pe autostrada 4 lângă Kerpen. Potrivit martorilor, camionul înmatriculat în România a atins balustrada dreaptă a drumului, pe sensul de mers către Aachen, în jurul orei locale 15:15, a fost aruncat pe partea dreaptă și a luat foc.
Șoferul nu mai putea fi salvat atunci când flăcările au fost stinse. Potrivit poliției, acesta a murit carbonizat, în cabina TIR-ului.
Camionul românesc fusese oprit de autorități cu dar câteva ore mai devreme de producerea tragediei. La stația de odihnă Frechen-Nord, șoferul român de 56 de ani fusese testat cu aparatul etilo-test, după ce un martor observase că era beat și a sunat la poliție.
Astfel, cu câteva ore înainte de incendiul tragic, românul rămăsese fără permisul de conducere, după ce un prim test a arătat că avea o alcoolemie de 2,6 grame alcool pur în aerul expirat
Potrivit poliției, șeful șoferului, care a fost înștiințat despre faptul că angajatul său a rămas fără permis, după ce a fost găsit la volan băut, a dat un telefon pentru a trimite un șofer înlocuitor pentru vehiculul tras momentan pe drepta.
Poliția a început o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului și pentru a stabili identitatea exactă a cadavrului găsit carbonizat în cabina tirului, se arată într-un comunicat de presă al Poliției din Koln.
(notă: Imagine de arhivă)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News