În data de 11.01.2024, în jurul orei 17.35, poliţiştii de frontieră au fost solicitaţi de către ofiţerii de securitate care au sesizat faptul că, în bagajul de cală al unei persoane care călătorea cu un zbor cu destinaţie Marea Britanie, se află mai multe obiecte interzise.
Din verificări s-a constatat că bagajul aparţine unei femei, cetăţean român în vârstă de 56 de ani, originară din Tulcea. La controlul efectuat împreună cu reprezentanţii autorităţii vamale s-au descoperit 45 bucăţi de flori de mină, de diferite mărimi, tipuri şi culori, suspectibile a fi specimene rare şi colecţii de mineralogie apaţinând patrimoniului cultural naţional mobil, pentru care persoana nu a putut prezenta certificatul de export temporar sau definitiv emis de Ministerul Culturii.
Persoana în cauză a declarat că florile de mină sunt bunuri personale şi intenţiona să le transporte în Marea Britanie unde locuieşte.
Poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală în vederea continuării cercetărilor şi a stabilirii situaţiei de fapt privind suspiciunea săvârşirii infracţiunii de tentativă în efectuarea de operaţiuni de export ilegal, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea 182/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil.
Întreaga cantitate de flori de mină a fost reţinută de către organul vamal, urmând a fi stabilită valoarea şi provenienţa acestora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News