Pasiunea pentru coșurile cu cadouri, dezvoltată acum câțiva ani de românca Mihaela Soni Dascălu, a prins contur și a devenit o afacere de succes, atrăgând clienți atât din rândul românilor, cât și din cel al italienilor. Noul magazin „The Gift Basket” (Coșul cu cadouri) a deschis porțile pe 5 februarie în Viale della Rimembranza, Novi și deja are succes.
După ce a devenit mamă, românca și-a dedicat cinci ani exclusiv familiei, apoi a început să caute oportunități de muncă și să încerce diferite joburi, până și-a găsit drumul. Născută dintr-o experiență personală, pasiunea pentru coșurile cadou a Mihaelei a devenit o sursă de inspirație și creativitate.
Începută timid, cu vânzarea primelor articole personalizate pe internet, această inițiativă a evoluat rapid, culminând cu deschiderea propriului magazin fizic în inima orașului.
Deși inițial era orientată spre clienții români, Mihaela a observat că obiectele sale decorative handmade au fost foarte apreciate și de italieni. În plus, cererile pentru personalizare au crescut semnificativ, ceea ce a dus la dezvoltarea unui portofoliu divers și adaptabil la nevoile și preferințele fiecărui client.
„Mi-am îndeplinit visul din copilărie”, spune femeia conform presei străine.
După ani de căutare a unui scop profesional care să îi ofere satisfacție și împlinire, Mihaela și-a găsit vocația în această afacere. Studiile sale în domeniul economiei și turismului au constituit baza teoretică, iar pasiunea și creativitatea ei au dat naștere unei afaceri de succes.
Fiecare coș cu cadouri este personalizat și creat cu atenție și dragoste, reflectând nu doar talentul artistic al Mihaelei, ci și personalitatea și gusturile clientului.
O parte dintre creațiile sale pot fi admirate pe pagina Facebook „Cestino dei Regali”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News