Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
O româncă din Italia, acuzată de fraudă de jumătate de milion de euro din alimente pentru celiaci
WhatsApp
O româncă, reprezentant legal al unei firme, este condamnată la 14 luni de închisoare. Potrivit Procuraturii din Perugia, prin intermediul firmei sale s-au deturnat aproape jumătate de milion de euro în rambursări de cheltuieli și livrări fictive

Deși a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, o româncă a fost condamnată la un an și două luni de închisoare, fiind acuzată de fraudă împotriva Unității sanitare locale.

O companie din Corciano care vinde produse fără gluten a fost pusă sub acuzare pentru fraudă. Procesul - stabilit de gupul Piercarlo Frabotta - se va deschide la 9 ianuarie 2023 în fața judecătorului  Lidia Brutti.

O româncă din Italia, acuzată de fraudă de jumătate de milion de euro din alimente pentru celiaci

 

În schimb, reprezentantul legal al societății, o româncă de 41 de ani, va fi condamnat la 14 luni de închisoare. Aceștia sunt trași la răspundere de Procuratura din Perugia pentru "inducerea în eroare a Autorității sanitare locale din Perugia în ceea ce privește rambursarea prețului alimentelor distribuite bolnavilor de celiachie".

Conform calculelor indicate în documentele instanței pentru perioada de patru ani cuprinsă între 2016 și 2019, profitul presupus injust s-ar ridica la peste 415.000 de euro.

Inculpații ar fi încălcat legea care recunoaște celiacilor aprovizionarea gratuită cu produse dietetice fără gluten prin emiterea de bonuri de cumpărături lunare.

Cei doi sunt acuzați, de asemenea, că au acordat un bonus de 10 la sută pentru celiacii care au cheltuit întreaga contribuție lunară la compania investigată pentru a cumpăra alte produse decât cele destinate celiacilor.

Românca a rămas fătăt bunuri de  330.000 de euro

 

Împotriva româncei de 41 de ani a fost emis un ordin de confiscare a echivalentului a 330.000 de euro.

Procurorul Gennaro Iannarone a contestat o serie de încălcări formale care ar fi dus la plata de către Sistemul Național de Sănătate a unor "sume nedatorate" societății: în primul rând, potrivit reconstituirii, a fost încălcată "norma care recunoaște dreptul bolnavilor de celiachie la furnizarea gratuită de produse dietetice fără gluten" și apoi cea care "prevede eliberarea către bolnavii de celiachie a unor "bonuri de cumpărături" valabile doar în luna de referință". 

Unitatea sanitară locală Umbria 1 din Perugia s-a constituit parte civilă prin avocatul Vincenzo Maccarone, în timp ce inculpații sunt apărați de avocații Chiara Brunori și Serena Brachetti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel