Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
O rețea de exploatare a muncitorilor migranți, desființată în sudul Spaniei. 43 de persoane, arestate
WhatsApp
O rețea de exploatare a migranților marocani a fost desființată în sudul Spaniei.
Foto ILUSTRATIV

43 de persoane au fost arestate în Andaluzia, sudul Spaniei, ca presupuși membri ai unei rețele care exploata migranți, în principal marocani, și le vindea documente false pentru a-și regulariza situația, a declarat joi poliția spaniolă.

„Ofițerii naționali de poliție au arestat 43 de persoane în provincia Malaga și au desființat un grup infracțional care ar fi implicat în exploatarea prin muncă și regularizarea frauduloasă a migranților”, a declarat poliția într-un comunicat al AFP .

Exploatații erau în principal „cetățeni marocani”, în timp ce deținuții sunt de „diverse naționalități”, a spus poliția, fără a oferi detalii. Cel puțin șapte companii agricole făceau parte din acest sistem care vizează „exploatarea cetățenilor marocani pentru muncă”, care erau „găzduiți în condiții subumane în case aparținând organizației”. De asemenea, a vândut contracte de muncă fictive în valoare de până la 3.000 de euro, pentru a permite migranților să își regularizeze situația.

Spania. 56 de ani de închisoare pentru o familie de români care a exploatat zece conaționali: Ținuți în condiții mizere, insultați și neplătiți

 

Peste 30.000 de mingranți au intrat ilegal în Spania, în 2022

 

Spania este una dintre principalele porți de acces pentru imigrația africană în Europa.

În anul 2022, 31.219 de migranți au intrat ilegal în țară, cu 25,6% mai puțini decât anul precedent, continuă agenția raportul, care amintește, de asemenea, că marocanii reprezintă cea mai mare comunitate de origine străină din Spania, cu aproape 800.000 de cetăţeni, urmată de comunităţile române, britanice şi columbiene, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INE) din iunie 2022.

Zeci de români, aduși în Germania în microbuze supra-încărcate, umiliți și exploatați în construcții: „Pedepsiți cu amenințări și bătăi“

 

Spania. 18 muncitori români i-au reclamat pe angajatori, tată și fiu

 

Amintim că Parchetul din Granada a cerut, la finele lunii septembrie anul trecut, trei ani de închisoare pentru un tată și fiul său, pentru că au exploatat 18 muncitori români, angajați la culesul usturoiului.

Potrivit rechizitoriului, evenimentele datează din mai 2018 când cei doi inculpați, tată și fiu, au închiriat o fermă în Vegas del Genil din Granada. Deși tatăl avea la acea vreme invaliditate permanentă, a lucrat împreună cu fiul său ca antreprenor agricol și ambii au convenit cu 18 muncitori de naționalitate română să lucreze la recoltarea usturoiului și au convenit cu aceștia să fie plătiți pe ora de muncă. Însă, muncitorii români nu au primit un contract de muncă sau nu au fost înregistrați la Securitatea Socială.

 

------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din SPANIA, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link:

-> https://chat.whatsapp.com/GS0fhMGHpuhLxn63v90nS4 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel