Bărbatul, care spune că a lucrat ani de zile la Primăria din Caracal şi la sistemul de irigaţii din zonă, a mers, marţi dimineaţa, în faţa casei lui Gheorghe Dincă, în încercarea de a le da anchetatorilor informaţii despre locul în care acesta ar fi putut ascunde cadavrele.
„Am văzut că a indus în eroare, am văzut că a fost în baltă, a căutat prin baltă pe acolo, e o eroare ce vă spune, zice că din Olt. Undeva aici, la un kilometru jumate, e un canal care merge şi se varsă în Olt, adică de irigat, se trage apă din Olt şi ajunge în Dunăre. Şi el pe aici... Dacă te duci la un kilometru jumate e o conductă, un sifon de apă, care nu merge de 13 ani, şi el de aici până acolo face 5 minute cu maşina, s-ar putea acolo să fie aruncată, prin verdeaţa aia, prin canale, au 7 metri adâncime. Acolo nu s-a făcut control", a spus bărbatul.
El a povestit că, în urmă cu mai mulţi ani, pe când săpa un canal, Gheorghe Dincă ar fi ieşit la el şi la colegii lui cu o rangă şi un topor.
„Am trecut pe aici de multe ori, cunsosc acest om, că am undeva a patra, a cincia casă un neam, şi am venit odată să iau nişte piese, n-a lăsat pe nimeni să intre, aici la poartă a stat. Am lucrat în cadrul primăriei şi am băgat apă şi a văzut că am săpat în colţul ăla de acolo, a ieşit cu ranga şi cu toporul la noi să ne bată că ce căutăm acolo. Era foarte violent", a mai susţinut bărbatul, care a spus despre Gheorghe Dincă că este un om periculos.
Gheorghe Dincă şi-a recunoscut duminică ambele crime, atât în cazul Alexandrei, cât şi al Luizei, conform Mediafax.ro.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News