Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
O nouă meserie în România, cea de expert în dezvoltare durabilă. Borbely: Suntem primii din Europa
WhatsApp
România are o nouă meserie, cea de expert în dezvoltare durabilă. Suntem primii în Europa, iar până în anul 2026 va avea 2.000 de astfel de experţi, a declarat, marţi, Laszlo Borbely, consilier de stat în Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, potrivit Agerpes.
O nouă meserie în România, cea de expert în dezvoltare durabilă. Borbely - Suntem primii din Europa

"Avem o rată de ocupare a forţei de muncă, care este cea mai mare din Uniunea Europeană - 21,4%, dar nu avem specialişti, ce am făcut cu educaţia timp de 32 de ani? Noi, în România, la Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă avem o nouă meserie - expert în dezvoltare durabilă - şi suntem primii din Europa care avem o asemenea meserie, din câte am aflat.

O să avem 2.000 de experţi în dezvoltare durabilă până în 2026, primii 150 îi educăm acum printr-un curs post universitar în administraţia publică şi nu numai, expert în dezvoltare durabilă în diferite domenii. Haideţi să punem mână de la mână şi să avem experţi în dezvoltare durabilă pe linia agriculturii. Siguri vom fi parteneri (...) Parteneriatul este unul dintre cuvintele cheie", a precizat Borbely, la Conferinţa Naţională dedicată Programului "Tineri Lideri pentru Agricultură".

 

Departamentul are o strategie de dezvoltare durabilă şi 17 obiective


Consilierul de stat a menţionat că departamentul are o strategie de dezvoltare durabilă şi 17 obiective "de care ar trebui să ţinem cont", iar cel puţin cinci dintre ele sunt în legătură directă cu agricultura şi cu dezvoltarea agriculturii.

"Obiectivul 2 este clar: fără foamete, obiectivul 9, care înseamnă cercetare-inovare, obiectivul 11 - comunităţi durabile, obiectivul 12 - producţie şi consum durabil şi obiectivul 15 - biodiversitatea, dar menţionez şi 14 cu viaţa acvatică. Ce înseamnă acest lucru? Fără agricultură nicio ţară nu este prosperă. Dacă ne uităm la cifre, în 2011 din PIB am avut 6,5% agricultură, în 2020 - 3,5%, o rată de creştere mai mică decât restul economiei, avem încă o problemă la schimbări climatice (...) În 2005 -2006, 2010 - 2011 am avut acele inundaţii dezastruoase, de câţiva ani avem secetă, avem îngheţ, cum răspundem la aceste lucruri?", a transmis el.

În opinia sa, mentalitatea societăţii este cel mai important lucru, respectiv cum putem avea acea masă critică în societate care să gândească" puţin altfel". "Avem nevoie de o altă mentalitate în ceea ce priveşte siguranţa alimentară, risipa, deşeurile, iar pentru acest lucru este nevoie de tineri", a mai spus Laszlo Borbely.

 

Programul îşi propune să atragă în agricultură cât mai muli tineri


Clubul Fermierilor Români a organizat, marţi, Conferinţa Naţională dedicată Programului "Tineri Lideri pentru Agricultură", primul program major european care îşi propune să adreseze în mod creativ nevoia de a creşte atractivitatea pentru agricultură a noii generaţii.

Programul îşi doreşte să asigure continuitatea fermelor, pe fondul îmbătrânirii populaţiei, şi să gestioneze riscurile asociate schimbărilor climatice, care necesită punerea la lucru a noilor tehnologii şi modele de afaceri.

Programul "Tineri Lideri pentru Agricultura" urmăreşte pregătirea generaţiei de tineri fermieri pentru: succesiunea afacerii de familie, reprezentarea intereselor fermierilor la nivel european şi naţional, asumarea rolului de lider în propria afacere şi comunitatea rurală, promovarea noilor tehnologii din Agricultura 4.0 şi crearea unei comunităţi de tineri promotori ai inovaţiei şi antreprenoriatului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel