Conform noilor reglementări, "femeile gravide, lăuzele și cele care alăptează, precum și persoana singură dintr-o familie monoparentală nu pot fi impuse să desfășoare activități în timpul nopții".
Decizia vine în urma adoptării proiectului de lege de către plenul Camerei Deputaților pe 30 aprilie, proiect care a fost ulterior promulgat de președinte. Acesta prevede că femeile gravide, lăuzele și cele care alăptează, precum și părintele singur dintr-o familie monoparentală nu pot fi obligați să lucreze în timpul nopții.
Citește și: Românii fără asigurare medicală de stat pot beneficia de câteva servicii medicale gratuite decontate de CNAS
Scopul acestui proiect de lege este de a modifica Codul Muncii pentru a include reprezentantul familiei monoparentale printre categoriile de persoane care nu pot fi obligate să presteze muncă în timpul nopții, scrie Agerpres.
O altă decizie importantă a fost luată recent în România: Guvernanții au decis să crească salariul minim brut din data de 1 iulie 2024.
Asta înseamnă că în luna august, salariații din România care lucrează pe salariul minim pe economie vor încasa mai mulți bani. Creșterea este una importantă la nivel procentual: raportată la actualul salariul minim aflat în plată, care este 3300 lei, creșterea este de 12%.
Totuși, după ce se scad toate taxele și impozitele pe salariu, în conturile salariaților care lucrează pe salariul minim pe economie vor intra doar 2321 lei. Suma ar fi fost chiar mai mică, însă rămâne în vigoare legea din timpul pandemiei, atunci când s-a aprobat o creștere de 200 lei a salariului minim fără ca guvernul să taxeze această sumă. Totuși, această scutire la cei 200 lei se încheie la finalul anului.
Așadar, raportat la cursul BNR, din 1 iulie în România nimeni nu va câștiga mai puțin de 466 euro.
Citește în continuare AICI.
----------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News